22:48 21 August 2017
Chişinău+ 20°C
În direct
    Ambasada României de la Chișinău

    Opt moldoveni vor candida la parlamentarele din România

    © Sputnik/ Мирослав Ротарь
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    7411

    Doar cinci partide din România au înaintat candidați pentru funcțiile de deputați și senatori din partea Republicii Moldova. Este vorba de Partidul Mișcarea Populară, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, Alianța Democraților și Liberalilor și Alianța Noastră România.

    CHIȘINĂU, 4 nov — Sputnik. Cinci partide din cele zece care s-au înscris în alegerile parlamentare din România și-au înaintat pe listele sale candidați din Republica Moldova.

    Partidul Mișcarea Populară i-a propus pentru camera deputaților pe Codreanu Constantin, cunoscut în trecut ca unul dintre liderii Acțiunii 2012, apoi al "Blocului Unității Naționale", iar pentru Senat, pe jurnalistul Dendiu Doru-Liviu, care e originar din România, dar activează de mai mulți ani la Chișinău și deține cetățenia Republicii Moldova.

    Una din surprizele pe care le aduce Partidul Național Liberal este candidatura cunoscutei jurnaliste Angela Aramă (în calitate de supleant) și Alexandru Barbăroșie, membru PLDM și președinte al raionului Anenii Noi.

    Partidul Social Democrat a preferat să înainteze un medic dentist, Veaceslav Șaramet pentru Camera Deputaților, un tânăr care în 2014 a candidat pentru alegerile europarlamentare din partea alianței PSD-PC-UNPR, în trecut lider al organizațiilor studenților basarabeni din România. Al doilea candidat este Stoian-Musteață Maria, o tânără juristă de 27 de ani.

    Partidul Alianța Noastră România, condus de Marian Munteanu, l-a înaintat pentru Senat pe Ion Costaș, unul din cei mai tineri generali ai armatei sovietice, fost ministrul de Interne între 1990-1992 și ministrul al Apărării în perioada conflictului de pe Nistru din 1992. Provine dintr-o familie de deportaţi. Tatăl său a fost prizonier la sovietici în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind soldat în Armata Română.

    Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE) l-a propus pe medicul Corneliu Raduță, născut în Republica Moldova.

    La 11 decembrie în România vor avea loc alegeri pentru Camera Deputaților și Senat. Cetățenii moldoveni, care dețin cetățenia României, vor putea să-și exprime opțiunea politică la secțiile de votare care urmează să fie deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Dacă se va da curs ultimei solicitări a Ambasadei României de la Chișinău, moldovenii ar putea avea la dispoziție 35 de secții de votare.

    Tematic

    Ce partid veți vota la alegerile pentru Parlamentul României?
    Tagurile:
    Partide politice, Candidați, Diaspora românească, Alegerile parlamentare 2016, Republica Moldova, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei