17:57 18 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.42
  • USD17.60
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.73
    Sorin Grindeanu

    Grindeanu l-a acuzat pe proprietarul #REZIST de 200.000 euro ȘPAGĂ

    © Photo: fn24.ro
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    78031

    Fostul coleg al lui Gigi Nețoiu, Monica Ridzi și Antonie Solomon vrea eliminarea corupților, a foștilor securiști și activiști, e împotriva apropierii de Moscova

    BUCUREȘTI, 22 mart — Sputnik. Un nou episod din filmul înregistrării mărcii "#REZIST" s-a desfășurat, de data aceasta în "orașul Revoluției", adică la Timișoara, protagonist fiind un anume Petrică Folică — precizăm de la început că nu e poreclă, ci chiar numele respectabilului.

    Jurnalistul Mălin Bot, unul dintre cei mai înfocați susținători au mișcărilor antiguvernamentale, scrie pe blogul său că l-a întâlnit pe Petrică Folică la Timișoara, în Piața Operei, "în ziua 48 a protestului #rezist. Era acolo, alături de alți câțiva protestatari care zi de zi sunt în centrul orașului, din seara în care Guvernul Grindeanu a avut tentativa modificării Codului Penal prin OUG 13", descrie pe un ton aproape epic Bot întâlnirea cu "timișoreanul care a depus statutul Partidului Rezist la Tribunalul Bucureşti". Mălin Bot scrie satisfăcut: "Orientarea e către NATO şi UE. Luptă pentru eliminarea corupţilor din funcţiile publice".

    Jurnalistul susține și imaginea de om modest, specifică bunelor intenții, lansată de Folică: "Folică spune că iniţiativa lui nu e cunoscută pentru că nu a vorbit cu reporterii televiziunilor de știri".

    Dar, de ce a înregistrat Folică sigla "#REZIST" și un partid cu același nume? Ne spune tot Bot: "Timișoreanul Petrică Folică spune că astfel a reușit să blocheze o inițiativă similară a unui grup de persoane din Județul Argeș care ar fi încercat să înregistreze simbolul #rezist și la OSIM, grup despre care spune că avea intenții ascunse fără nicio legătură cu motivele pentru care sute de mii de români au protestat din momentul tentativei Guvernului Tăriceanu de a schimba Codul Penal prin OUG 13". Mă rog, e vorba de Guvernul Grindeanu, nu Tăriceanu, dar ce mai contează, revoluția continuă!

    Dar ce s-a întâmplat cu "cei din Argeș"? Ne spune tot Folică, pe care Mălin Bot îl citează cu fidelitate:

    "Ei au mințit când au spus că au înregistrat la OSIM simbolul #rezist. Nu se putea face procedural așa de repede. În acel moment am decis să întocmesc statutul și documentele constitutive ale Partidului Rezist și să demarez primul procedura la Tribunalul București. În 3 martie 2017 am trimis documentele, autentificate notarial, la instanță, pentru a legaliza partidul. Cunosc foarte bine procedura și legea și dosarul este complet, nu văd de ce l-ar respinge instanța. Teoretic, legal, am fost primul, respect condițiile impuse de lege și Tribunalul București ar trebui să accepte înființarea acestui partid. Din acest motiv cei de la Argeș nu s-au mai dus să înregistreze partidul, deși îi așteptau toate televiziunile", a declarat Petrică Folică.

    Mai departe Petrică Folică explică și care este politica noului "partid": "Este un partid de Centru — Dreapta care militează pe pentru eliminarea corupților din funcțiile publice, pentru aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara care impunea o interdicție la funcții publice pentru foști securiști și activiști de partid."

    Totul e clar, mai ales că există și obiective "pe termen imediat": "cerem demisia lui Dragnea, Tăriceanu și a tuturor inculpaților și condamnaților care sunt pe funcții publice".

    Mălin Bot este însă dornic să afle și vederile internaționale ale lui Folică, așa încât continuă descrierea:

    "Timișoreanul a mai spus că Partidul Rezist este un partid care va milita pentru orientarea europeană a României și pentru consolidarea parteneriatului militar cu NATO", iar apologia viziunii externe o pasează între ghilimelele lui Folică: "Suntem declarat împotriva apropierii de Rusia, ca să fie foarte clare lucrurile".

    Dacă vi se pare stilul hilar, ei bine aflați că avem de-a face cu un personaj care și-a început cariera la PPDD, partidul lui Dan Diaconescu, a trecut apoi la liberalii lui Robu, a plecat apoi la PND-ul lui Fenechiu și apoi, epuizând parte din spectrul politic, a candidat și independent.

    Iată deci cum simbolul "#REZIST" ajunge în același CV cu partidul lui Gigi Nețoiu, Antonie Solomon, Monica Iacob Ridzi, Liliana Mincă — Loterie etc., apoi cu filiala anchetatului (sau penalului, cum se spune azi) liberal Robu.

    Petrică Folică a fost și consilier local, ales pe listele PP-DD, trecut apoi la PNL, trecere însoțită de un scandal. Mai exact, liderul PSD Timiș, nimeni altul decât actualul premier Grindeanu, îl acuza pe Folică, după cele consemnate de presa locală, că ar fi luat mită 200.000 de euro! Mai precis, Grindeanu spunea că primăria Timișoara, condusă de Nicolae Robu, ar fi plătit o sumă exorbitantă pentru o stație de filtrare inutilă — sumă care ar fi fost, de fapt, plata (mita) pentru ca Folică să treacă la PNL.

    "Această stație de filtrare a aerului, ce a fost inaugurată cu mare tam-tam de domnul primar Robu și domnul consilier local Petrică Folică, în alte țări, ca Italia, sunt oferite gratuit — cei de acolo nu mai vor nici gratuit să le primească, în schimb la noi, Primăria a plătit 200.000 de euro pe această stație care are următorul efect: o singură stație de acest tip este echivalentul montării unui singur aparat de aer condiționat într-o clădire de tipul Palatului Parlamentului și ai avea pretenția să ai temperatura pe care o setezi din telecomandă", spune Grindeanu. "Știu presiunile pe care domnul consilier Petrică Folică le-a făcut, inclusiv în ședințe de Consiliu Local, pentru achiziționarea acestei stații. Dacă toată această anchetă se dovedește a fi adevărată, noi vom face plângere penală pentru că o considerăm ȘPAGĂ, pe care PNL a dat-o consilierului local Petrică Folică, de cumpărare a trecerii de la PP-DD la PNL" a acuzat Sorin Grindeanu.

    Nu știm dacă plângerea cu pricina s-a depus — dacă nu, e un semn de întrebare în privința lui Grindeanu — dar cert este că argumentele aduse de actualul premier par de luat în seamă. Iată-l într-o înregistrare pe actualul premier formulând acuzațiile cu pricina:

    În articolul lui Mălin Bot veți găsi "documentele" înregistrate de Folică, despre "partid", precum și alte detalii legate de ideologia sa, de viziunile sale etc. Ca și în cazul timișoreanului Petrică Folică, Sputnik a prezentat cel mai documentat material despre "cei din Argeș", adică rivalii întru înregistrarea și posesia mărcii "#REZIST" — și, evident, a unui eventual partidul sau orice fel de inițiativă cu acest nume.

    Concluzia: derizoriul și ridicolul sunt cele care, din păcate, #REZIST-ă în țara noastră.

    Tematic

    Iată cine a înregistrat marca #REZIST şi l-a omorât pe Rege
    Tagurile:
    REZIST


    Știrile Zilei