04:50 26 Septembrie 2017
Chişinău+ 16°C
În direct
    Ionuț Vulpescu

    Ministrul Culturii și-a pierdut memoria - nu-l mai anchetează pe Liiceanu

    © Facebook / Ionuț Vulpescu
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    8612

    "Liiceanu, înainte de a vorbi despre infracționalitate să se auto-includă în analiză; nu a primit niciodată bani de la stat, bani pe care (...) să-i definească drept șpagă?"

    BUCUREȘTI, 24 mart — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Numele lui Gabriel Liiceanu a apărut în contextul noului episod al luptei împotriva corupției, filosoful devenind o veritabilă portavoce a celor care acuză guvernul și coaliția PSD — ALDE de susținerea corupției și de încercări de destabilizare a parchetelor și justiției. Gabriel Liiceanu a publicat câteva articole care au avut un mare impact în opinia publică, iar recent a susținut un dicurs acuzator chiar de la tribuna Comisiei LIBE a Parlamentului European, la Bruxelles.

    Cu toate acestea, Gabriel Liiceanu a fost la rândul său acuzat de fapte grave, mai precis de privatizarea ilegală a fostei Editura Politică, transformată în Humanitas. Au fost anchete jurnalistice de amploare, susținute de nume importante din presă dar și din rândul scriitorilor. Sorin Roșca Stănescu, Răzvan Savaliuc, Ion Spânu și alți jurnaliști și scriitori au acuzat transferul ilegal de proprietate de la stat către Liiceanu. Cuvântul "corupție" a însoțit și numele filosofului.

    "Primul act de corupție de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice — și pentru că Gabriel Liiceanu a fost "oropsit" de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei", afirma scriitorul și jurnalistul Ion Spânu pe 26 martie 2013 într-un articol — și nu o făcea pentru prima dată.

    Dintre multele anchete jurnalistice pe această temă — o căutare pe google e relevantă — poate cea mai completă și documentată am găsit-o pe "BlogR Ikonoklast"., material publicat în ianuarie 2017. Iată concluzia:

    "Dacă ce s-a făcut în 1991 ar fi în ziua de azi, am vorbi despre un grup infracţional organizat, care printr-o hotărâre de Guvern, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990 (abuz în serviciu în sarcina domnilor Pleşu şi Roman) a înstrăinat o unitate economică de stat — Editura Humanitas, fostă Editura Politică, în folosul unor particulari", scrie autorul care precizează că, ulterior, unul dintre acționarii inițiali, Gabriel Andreescu, "a scris ceva despre asta, disociindu-se de acțiunile lui Liiceanu".

    Dar și mai interesant și actual este un articol scris în 2014 de actualul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, din care cităm un fragment edificator:

    "L-aş invita pe Gabriel Liiceanu, înainte de a vorbi despre infracţionalitatea altora — despre infracționalitate, în general —, să se auto-includă în analiză. Oare editura pe care o conduce nu a primit niciodată bani de la stat, bani pe care un eventual Liiceanu al stângii să-i definească drept şpagă sau sifonare? Mai ales în perioadele în care filosoful ridica în slăvi tocmai personalitatea care avea, în acel moment, puterea de a direcționa acei bani? Oare de ce ocoleşte discuţiile despre privatizarea fostei Edituri Politice, devenită Humanitas, şi despre condițiile în care un patrimoniu uriaş a putut fi adjudecat, totuşi, de câţiva oameni care nici nu moșteniseră miliarde, nici nu inventaseră becul electric?"

    Articolul, excelent scris de altfel, poartă titlul  "Un filosof fără memorie — Gabriel Liiceanu". Ori, am impresia că în aceeași categorie a filosofilor-fără-memorie se încadrează și Vulpescu. În 2014 el scria de "bani de la stat" care ar fi fost primiți de Liiceanu, care astăzi s-ar putea defini, citește „încadra", la " șpagă sau sifonare". Sigur, formularea era oarecum retorică, dar acum, cu mijloacele sale de ministru, nu ar putea verifica această (gravă) alegație? Mai ales că, atunci, Vulpescu întărea alegația sugerându-i lui Liiceanu să se includă în analiza infracționalității.

    În al doilea rând, actualul ministru susținea necesitatea "discuțiilor", citește "anchetei", despre privatizarea Editurii Politice și despre patrimoniul uriaș însușit fără drept. A uitat acum ministrul de acea "necesitate"? E totuși cam tânăr să uite, la vârsta lui Liiceanu, hai, mai e permisă uitarea. Hai să spunem că nu închei aici articolul, urmează un Update.

    Tagurile:
    Revoluție
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei