20:01 29 Mai 2017
Chişinău+ 24°C
În direct
    Refugees and migrants, most of them Afghans, block the entrance of the refugee camp at the disused Hellenikon airport as police officers try to disperse them, in Athens, Greece, February 6, 2017

    UE ameninţă: România riscă sancţiuni dacă nu primeşte mai rapid refugiaţi

    © REUTERS/ Alkis Konstantinidis
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    10103

    Ieri a fost prezentat cel de-al 12-lea raport al Comisiei Europene privind stadiul implementării cotelor obligatorii de refugiați. Comisia intenţionează să ia eventuale măsuri juridice pentru a penaliza ţările din centrul şi estul Europei care au refuzat să accepte imigranţi extracomunitari potrivit cotelor stabilite de UE.

    BUCUREŞTI, 17 mai — Sputnik. În raport, Comisia Europeană a menționat România printre statele membre ale UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor obligatorii decise în septembrie 2015, potrivit România TV.

    Comisia precizează că, în perioada scursă de la publicarea ultimului raport, încă 2.078 de refugiați au fost relocați în statele UE, dintre care 1.368 din taberele din Grecia și 710 din cele din Italia. Astfel că la data de 12 mai numărul total al refugiaților redistribuiți conform acestui mecanism a ajuns la 18.418.

    În total ar trebui relocaţi 160.000 de refugiați într-un termen de doi ani, potrivit deciziei Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, adoptată prin majoritate calificată. Statele UE s-au angajat să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv din Turcia, Iordania și Liban.

    De asemenea, în martie 2016 autoritățile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

    Singurele state din UE care până în prezent nu au primit niciun refugiat sunt Austria, Ungaria și Polonia, cele două din urmă fiind acum amenințate cu proceduri de infringement.

    Totodată, Comisia Europeană menționează că Spania, Belgia și Croația trebuie să intensifice preluarea refugiaților atât din taberele din Italia, cât și din Grecia, în timp ce România, Germania și Slovacia trebuie să sporească primirea refugiaților aflați în taberele din Grecia, iar Franța, a celor din taberele din Italia.

    Până în prezent, România a preluat, conform cotelor obligatorii, 568 de refugiați (respectiv 523 din taberele din Grecia și 45 din cele din Italia). Cota alocată României este de 4.180 de refugiați. De asemenea, în raport este menţionat că România se pregătește să preia în scurt timp refugiați direct din Turcia, în baza acordului încheiat de UE cu Ankara.

    Numărul refugiaților preluați direct din Turcia a ajuns, până în prezent, la 5.695, iar angajamentele statelor UE conform acestui acord au ajuns la 25.040 de refugiați.

    Tagurile:
    emigranți, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei