16:28 22 Noiembrie 2017
Chişinău+ 3°C
În direct
    Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu

    Situația din PSD și de la Guvern: "Asemenea imbecilitate atrage dezastrul"

    © Facebook / Liviu Dragnea
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    Conflictul dintre premierul Sorin Grindeanu și PSD (35)
    37710

    Cei mai importanți analiști fac praf situația la care s-a ajuns - o selecție a celor mai semnificative reacții ale celor mai cunoscuți analiști și realizatori media

    BUCUREȘTI, 14 iun — Sputnik. "Omul lui Băsescu evaluează miniștrii PSD, fostul baron PD îi demite!" Am postat această reflecție tupeistă pe Facebook, referindu-mă la Darius Vâlcov, 12 ani om de bază al lui Traian Băsescu, soțul Laviniei Șandru și finul lui Cozmin Gușă, dar și la Liviu Dragnea, fost baron PD până în 2000, trecut apoi cu același "rang nobiliar" la PSD. Situație ciudată, nu? Dar nu mai puțin ciudată și ridicolă decât situația din jurul coaliției și a guvernului "său".

    Se poate comenta oare serios despre ceea ce se întâmplă într-un partid și o coaliție care și-a lăudat până acum guvernul și premierul, iar acum nu știe cum să-l mai acuze și să arunce în spațiul public?! Nu cred. Poate cu îngrijorare, fiindcă problemele țării sunt multe, iar alternative politice nu există, cel puțin cristalizate sub forma unei oferte coerente.

    M-am uitat să văd cum comentează confrații din presă ce se întâmplă la PSD. Cuvântul de ordine ar putea fi… dispreț.

    De exemplu, vechiul amic Victor Ciutacu scrie cu detașarea lui Diogene: "Dat fiind că n-aș vrea să dezamăgesc pe nimeni, la măcelul ăsta din PSD chiar nu particip; mă uit, mă crucesc și, uneori, constat — că, pur și simplu, n-am cu cine să țin — e deja prea mult să mă apuc de analize savante despre aproximativ nimic…", scrie Victor Ciutacu pe FB.

    Ciutacu scrie de "Poveștile cu insubordonabilul Grindeanu, devenit rebel în report cu Dragnea din cauza apropierii de serviciile secrete" și e de părere că sunt "fix pentru adormit copiii".

    "E a doua oară când, după o victorie confortabilă în alegeri, PSD năruiește cu spor în câteva luni ce a construit cu trudă în câțiva ani. La USL a fost mâna lui Ponta, acum e a lui Dragnea, ambii artizani ai unor victorii politice urmate de abisale dezamăgiri", scrie Ciuatcu pe blog.

    Iar concluzia este că "Iohannis aproape că nu mai are nevoie să lupte împotriva cuiva pentru perpetuarea sa la Cotroceni, îi fac alții treaba fără ca măcar să se întrebuințeze".

    Experimentatul Sorin Roșca Stănescu, alt amic de pe baricadele anilor ´90, consideră că "Liviu Dragnea își joacă, la rândul lui, autoritatea politică". Daca nu îl demite pe Grindeanu, "Liviu Dragnea va pierde mult din credibilitatea și autoritatea de care se bucura" — ceea ce înseamnă că, în opinia jurnalistului, Dragnea se bucură încă de autoritate.

    Dar, Sorin Roșca Stănescu, atrage atenția că președintele Iohannis revine în joc, "Klaus Iohannis are și șansa uluitoare de a profita sau chiar de a încuraja criza generată de Sorin Grindeanu prin refuzul acestuia de a demisiona și obligarea PSD la introducerea unei moțiuni de cenzură. Ar putea fi create, în acest fel, premisele unei crize politice de a cărei responsabilitate Iohannis ar putea acuza partidul majoritar".

    Să nu credeți că l-am uitat pe Ion Cristoiu. Nu, dar maestrul adoptă cea mai potrivită atitudine — tratează cu dispreț total afacerea "guvernul Grindeanu", adică nu scrie nimic.

    Mircea Badea în schimb nu se dezminte: lovește fără cruțare:

    "Ideea e că PSD a micționat din nou pe votul uriaș primit, exact ca pe vremea USL. (…) Asemenea imbecilitate atrage dezastrul. Foarte bine! Reamintesc: eu am votat cu Liviu Pleșoianu și cu Tăriceanu. Nu cu Dragnea, nu cu Grindeanu.Sunt foarte mulțumit de votul meu. Și aș mai fi votat, și as vota oricând cu Șerban Nicolae".

    Iar concluzia lui Badea este a celui care a văzut și a înțes multe: "Pe scurt: mi se rupe de prosteala asta. Am mai văzut-o de prea multe ori. Țara asta nu merită nimic. Are probleme fundamentale incurabile. Ca atare, și daca vin Cioloș sau Boc, #rezist". 

    Update: Radu Tudor, referindu-se la așa zisa evaluare a guvernului — "Asistăm la o execuție"

    Тема:
    Conflictul dintre premierul Sorin Grindeanu și PSD (35)

    Tematic

    Executivul PSD discută demisia guvernului și a premierului
    Tagurile:
    PSD, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei