20:02 17 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.60
  • USD17.75
  • RUB0.28
  • RON4.14
  • UAH0.72
    Monica Macovei

    Macovei - scandal și demisie la Bruxelles! Șocant: e parteneră cu inamicii UE!

    © Photo: Facebook / Monica Macovei
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    77980

    "Este o eroare, un demers de subminare a valorilor și principiilor enunțate și un act de sfidare a cetățenilor cinstiți din România și din toate statele europene".

    BUCUREȘTI, 7 mar — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Invitarea inculpatului Ponta ca vorbitor la reuniunea ACRE din 22 martie este de neacceptat, alături de tolerarea AKP, partidul dictatorului Erdogan, în ACRE, partid paneuropean", a declarat Monica Macovei.

    Rezultatul, clar și concis: „Am demisionat din Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni — ACRE". (deci acronimul e doar o coincidență, nu vine de la prezența în grup a mai multor europarlamentare de tip Macovei)

    Mai înainte însă, controversata politiciană luase la întrebări grupul ACRE cu privire la invitarea fostului prim-ministru Victor Ponta ca vorbitor la summitul Alianței din 22 martie 2018, chiar la Bruxelles.

    Deasemenea, Macovei și-a motivate demisia reamintind alte divergențe pe care le-a avut cu conducerea ACRE în cei doi ani în care a fost membru.

    "Menținerea partidului AKP, condus de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan în Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, în ciuda realității tot mai îngrijorătoare din Turcia sub dictatura Erdogan, este una dintre cele mai importante probleme", declară Monica Macovei, în mesajul publicat și pe Facebook.

    Sigur, atitudinea în acest caz ne amintește de ceea ce se întâmplă în România: "Am votat, alături de alți colegi din ACRE, pentru excluderea AKP din Alianță, dar majoritatea membrilor ACRE a votat anul trecut pentru păstrarea acestui partid în Alianță". Deci, ca de obicei, probleme cu majoriatea, dar și cu faptul că majoritatea nu se supune minorității!

    A doua chestiune majoră este cea amintită mai sus, invitarea lui Victor Ponta. Supărarea pe fostul premier vine de la… Colectiv, pentru că "tragedia s-a produs din cauza corupției din administrația guvernată de Victor Viorel Ponta"! E de mirare că Macovei nu a făcut o plângere penală pentru asta…

    "Fostul prim-ministru are calitatea de inculpat, este acuzat de corupție, fals și spălare de bani, iar un termen al judecării dosarului penal este chiar în această lună (…) și-a plagiat lucrarea de doctorat (…) în mandatul său de prim-ministru, statul de drept din România a primit o lovitură dură, prin modificarea rapidă a legislației, revocarea Avocatului Poporului, a șefilor Parlamentului și suspendarea președintelui României", a înșirat Macovei reproșurile la adresa lui Ponta.

    Din aceste motive, Macovei consideră că prezența "inculpatului Victor Ponta" este o "eroare, un demers de subminare a valorilor și principiilor enunțate de ACRE și un act de sfidare a cetățenilor cinstiți din România și din toate statele europene".

    "Victor Ponta încearcă să-și facă loc lângă prietenul lui din Turcia, dictatorul Erdogan", pune Macovei o pecete concluzivă pe fostul premier.

    Dar, ca Macovei să fie… Macovei, după toate descrierea tuturor ulcerațiilor democratice încurajate de ACRE, din care cu demnitate specifică și-a dat demisia, distinsa anunță în final că… rămâne membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European. Adică la grupul paralamentar al ACRE… din care tocmai a demisionat!

    Dar, ciudățenia mai mare este că ACRE și ECR sunt definite ca eurosceptice și antifederaliste… Deci, un grup unde pomenitul Erdogan — sau Ponta, cu partidul său de orientare "patriotică" — ar avea ce căuta… dar sorosista, globalista și #rezistenta Macovei e ca nuca în perete!

    Din grupare fac parte partidul Conservator britanic — promoter al Brexit — partidul ODS din Cehia, condus chiar de liderul ACRE, Jan Zahradil, cuunoscut ca radical eurosceptic, partdul Direzione Italia, condus de Raffaele Fitto, un client al procurorilor italieni în mai multe cazuri, lansat în politică de condamnatul Belusconi.

    Dar, bomboana pe coliva #rezistentei membre române a grupării, Macovei, o constituie prezența chiar a partidului cel mai atacat de UE, "Lege și justiție" (PiS) din Polonia — adică gruparea majoritară, de guvernământ, pentru ale cărei politici se cere sancționarea Poloniei de CE! Iată cu ce se ocupă PiS, asociații lui Macovei din PE. Sursa — Hotnews

    "Partidul Lege și Justiție (PiS, conservator), aflat la guvernare și majoritar în cele două camere ale legislativului de la Varșovia, justifică aceste reforme, combătute vehement de opoziție, prin nevoia de a se pune capăt unei "caste" a magistraților (…). Proiectele legislative se referă la Curtea Supremă și Consiliul Superior al Magistraturii (…) Dacă va fi promulgată, noua legislație va acorda parlamentului competența de a decide componența Consiliului Superior al Magistraturii".

    Aud?! Dar citiți și asta, din aceeași sursă, despre aceiași parteneri ai "Mamei Justiție":

    "Imediat ce a preluat puterea, în octombrie 2015, Partidul Lege și Justiție a întreprins reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeana o amenințare pentru statul de drept".

    Deci Macovei este parteneră și asociată într-un grup politic cu polonezii care "amenință statul de drept"?! Votează alături de ei, vorba cântecului drag lui Ponta — "noi gândim la fel, simțim la fel, iubim la fel și nimeni n-are cum să ne doboare, nici lumea nu mai pare mare"…

    O întrebare subsecventă — fanii #REZIST știu cu cine și ce politică face Monica Macovei în Parlamentul European? Pentru statistică…

    Tematic

    Macovei sare la gâtul lui Toader: „Actorul unei comedii proaste”
    Monica Macovei, umilită grav de internauţi! Ce au spus
    Macovei vede urma Moscovei în criza din Justiție
    Inițiativă PSD care schimbă regulile - Macovei e direct afectată!
    Celebru avocat: "Macovei ar trebui arestată, Comisarul european - o imbecilă!"
    Tagurile:
    Demisie, ACRE, PE, Monica Macovei, UE


    Știrile Zilei