20:14 23 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.44
  • USD16.69
  • RUB0.26
  • RON4.18
  • UAH0.63
    Ingrid Mocanu

    Ingrid Mocanu, replici cu celebru urmărit internațional: "Nu a fost o dezlănțuire"

    © Photo: Facebook / Ingrid Mocanu
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    86250

    "Îți mulțumesc cu toată admirația că mai ai putere să lupți, eu mi-am pierdut toată încrederea în așa-zisa justiție românească, nu mă mai interesează"

    BUCUREȘTI, 24 mar — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Președintele UMDR, Kelemen Hunor, a contestat decizia Curții de Apel Cluj care a condamnat-o pe Anna Horvath, fostul viceprimar al Clujului, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

    „Procuratura s-a bazat pe probe inventate, iar judecătoria nu a procedat corect, în repetate ori nu a respectat procedurile — nu justiția, nu legea a hotărât", a scris Kelemen Hunor. "Putem vorbi de un stat de drept când un om este condamnat fără nicio probă?"

    Mai mult, cel mai important om politic al minorității maghiare declară deschis că "indiferent ce crede procurorul, judecătorul, Anna rămâne liderul comunității noastre".

    "Colegii, maghiarii din Cluj-Napoca rămân atenți la ce spune ea. De la ea nu poate lua nimeni hărnicia și corectitudinea. Credem în nevinovăția ei, credem că cei de la Curtea Supremă vor decide diferit! Ancsa, nu te lăsa, noi nu te lăsăm singură!", a scris Kelemen Hunor pe Facebook. 

    Poziția președintelui UDMR este surprinzătoare pentru cineva dat ca exemplu de om politic "pro-occidental", departe de naționalismul asociat de unii cu "penalii". Poziția lui Kelemen este mai radicală decât a oricărui lider al Coaliției PSD-ALDE.

    Cunoscuta juristă Ingrid Mocanu are însă un comentariu prin care îi atrage atenția lui Kelemen Hunor că judecă inegal, dând ca exemplu chiar cazul unui alt reprezentant al UDMR. "Se pare că și în rândul UDMR există dublă măsură", constată avocata.

    "Sigur că e curajoasa poziția liderului UDMR, dar când colegul lor, parlamentar (Marko Atilla) era arestat și trimis în judecată pentru că nu știa să evalueze, "îmbogățind" niște cetățeni pe care nu i-a văzut în viața lui, potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de niște evaluatori care nu știa cine sunt, nu am auzit aceleași vii proteste", a scris Ingrid Mocanu.

    Când Marko Atilla a fost condamnat și fără prejudiciu (împreună cu alți cetățeni români la fel de nevinovați, căci la paradeală nu există discriminare) a fost tot "mucles", aduce aminte Ingrid Mocanu.

    Fostul deputat Marko Attila, nepotul președintelui istoric al UDMR, Marko Bella, a fugit din țară și este dat în urmărire internațională. A fost condamnat în noiembrie 2014 la 3 ani închisoare cu suspendare abuz în serviciu. Imediat i s-a deschis un nou dosar, iar pe 14 februarie 2018, Curtea de Apel București l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, sențință atacată cu recurs — dar a și anulat suspendarea din vechiul dosar.

    La puțin timp după postarea lui Ingrid Mocanu — surpriză, a intervenit chiar Marko Attila, aflat sub protecția autorităților de la Budapesta.

    "Dragă Ingrid, îți mulțumesc că te gândești la mine — și îți mulțumesc cu toată admirația că mai ai putere să lupți", a scris Marko Attila, comentând postarea avocatei. "După cum probabil știi, eu mi-am pierdut toată încrederea în așa-zisa justiție românească".

    În dosarul din cauza căruia a plecat din România, Marko a fost condamnat tot pentru abuz în serviciu — este celebrul dosar , în care este implicată și Ingrid Mocanu, ex-vicepreședinte al Autorității.

    Știm amândoi că nu avem nicio vină, dar eu nu cred că acel simplu cuvânt "dreptate" mai are vreo legătură cu țara în care m-am născut și am acceptat funcții publice pentru a o servi", declară Marko Attila.

    Fostul deputat are și un „mic addendum" la comentariul despre ieșirea publică a lui Klemen Hunor — „Nu a fost chiar dezlănțuire, dar a existat totuși o luare de poziție și în cazul condamnării noastre".

    "Tăcerea pe care o reclami este la cererea mea, nu vreau să fiu pe prima pagina a presei… știi cum e cu "fugarii penali" care "fac festival"", a precizat Marko Attila. "Nu mă mai interesează nici faptul că unii "paraditori" (cum îi numești tu) nu pot face distincție între cei care fug cu banii furați și cei care fug de injustiție și nedreptate", a încheiat Marko Attila.

    "Voi lupta până în ultima clipă pentru Dreptate și Adevăr! Pentru toți!", a încheiat Ingrid Mocanu dialogul de pe pagina sa de Facebook. 

    Tematic

    Ingrid propune "Să creăm un sanatoriu cu sute de locuri" pentru "partidul DNA"
    Ingrid Mocanu: "Viorica Dăncilă îi dă un pumn în bot şi unul în plex!"
    Pleșoianu și Ingrid Mocanu: - "Arestare, demitere - sau demisia lui Toader"
    Incredibil: Dragnea negociază cu UDMR chiar de ziua lui Avram Iancu!
    TVR Cluj a ajuns în mâna UDMR-ului. Vezi partidul care a cedat în fața UDMR
    UDMR, către liderii UE despre problemele magiarilor din Transilvania
    Tagurile:
    mesaj de mulțumire, replică, Reproș, Marko Atilla, Anna Horvath, Kelemen Hunor, Ingrid Mocanu, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei