13:51 20 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.63
  • USD16.79
  • RUB0.25
  • RON4.22
  • UAH0.60
    Mitică Dragomir

    Mitică intervine și aruncă bomba: "Mi-e teamă să nu fie arestați amândoi!"

    © Photo : Arhivă: Dragoș Dumitriu
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    25710

    Dumitru Dragomir: "Burleanu are în spate o perdea de oameni cu funcţii, nu de conducere neapărat, ci diabolice, care prin şantaj poate să nenorocească pe oricine"

    BUCUREȘTI, 17 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Actualele alegeri de la FRF consemnează un interes politic depășit doar de cele de la LPF, din 2013. Atunci, premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea s-au implicat direct prin promisiuni făcute celor care îl votau pe Gino Iorgulescu, cel care încerca pentru a patra oară să îl învingă pe Dragomir.

    Promisiunile, făcute în localul lui Gino Iorgulescu, Trattoria Calcio, au fost de natură fiscală — ceea ce pune serioase întrebări asupra legalității intervenției demnitarilor. Mai mult, a existat și o promisiune financiară uriașă, din partea unui magnat clujean — temă asupra căreia vom reveni.

    "Dacă Hagi stă deoparte, nu va câştiga nimeni în faţa lui Burleanu, pentru că este ajutat de Dâncu, iar Dâncu îi are în spate p-ăştia pe care i-a făcut doctori, le-a dat doctorate şi serviciile", afirma Dumitru Dragomir anul trecut. "Burleanu are în spate o perdea de oameni cu funcţii, nu de conducere neapărat, ci diabolice, care prin şantaj poate să nenorocească pe oricine, şi tot pe el îl pune. Aici sunt interese mari, măi, oameni buni, sunt bani mulţi", afirma Dragomir, consemnează news.ro.

    Dâncu conduce acum, "cu ăla care a fost dat afară de la SRI (Florian Coldea), cu Gabriel Oprea, ăştia sunt cei care l-au pus", a precizat Dumitru Dragomir.

    Acum, înaintea alegerilor de la FRF, Dumitru Dragomir face o nouă afirmație bombă:

    "Am auzit că Lupescu e susținut de Dragnea, iar Burleanu de Vasile Dâncu", a declarat Dragomir la "Național FM". "Pușcaș are programul cel mai bun, dar pe el nu-l susține nimeni din politică. Pușcaș și Burleanu ar trebui să se înțeleagă între ei, să colaboreze, deși mi-e teamă să nu fie arestați amândoi înaintea alegerilor!"

    În ianuarie 2018, Dragomir declara la "Telekom Sport" despre principala bătălie de la vârful FRF: "Lupescu, dacă ar candida, ca valoare este mult peste Burleanu — Burleanu este nimeni, este zero barat".

    Tagurile:
    declarație șoc, Mitică Dragomir, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei