09:57 18 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.68
  • RUB0.27
  • RON4.20
  • UAH0.64
    Reuniune cvadrilaterală la nivel înalt între România, Bulgaria, Grecia și Serbia

    Dăncilă, oficial: unde vor ajunge gazele din Marea Neagră

    © Photo: Guvernul României
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    211330

    România își face cunoscute intențiile - vrea să exporte gaze, iar un prim beneficiar ar putea fi Serbia.

    BUCUREȘTI, 5 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Premierul Viorica Dăncilă a participat miercuri, la Salonic, la invitaţia prim-ministrului elen Alexis Tsipras, la o nouă reuniune în format cvadrilateral România-Bulgaria-Grecia-Serbia, alături de omologul bulgar Boyko Borisov şi preşedintele R. Serbia, Aleksandar Vucic.

    "Prim-ministrul României a transmis interesul special al ţării noastre pentru avansarea interconectărilor în domeniul energetic cu Serbia şi pentru facilitarea exporturilor româneşti de gaze şi electricitate şi a menţionat importanţa creşterii eforturilor pentru consolidarea securităţii energetice la nivel regional şi european, în special prin diversificarea surselor de aprovizionare şi accelerarea interconectărilor", informează un comunicat al Guvernului.

    La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a arătat că gazele din Marea Neagră pot să fie și o sursă serioasă de putere pentru România, care poate deveni hub regional și distribuitor de energie în zonă, în țările vecine, ceea ce i-ar crește puterea de influență.

    "În același timp sau în al treilea rând, gazele din Marea Neagră ar fi o sursă importantă de venituri la bugetul de stat. În al patrulea rând, ar asigura o dezvoltare a industriei pe orizontală, multe companii românești care să participe la acest tip de investiții offshore. Și să nu uităm absolut deloc că noi discutăm acum despre unul sau două perimetre, dacă nu greșesc, dar rezervele în Marea Neagră sunt mult mai mari. Vorbim, de asemenea, de posibilitatea ca muncitori români să aibă locuri de muncă bine plătite", a spus liderul PSD, citat de Profit.ro.

    Intențiile autorităților de la București sunt clare — extragerea de gaze din Marea Neagră, urmând ca o parte dintre acestea să ia calea exportului.

    România are, în acest moment, resurse interne de circa 11 miliarde de metri cubi, care asigură în mare parte consumul intern. În ce privește zăcămintele din Marea Neagră, estimările din mediile de business variază în plaje foarte largi, de la 20 miliarde la 100 miliarde de metri cubi.

    Cert este că demararea operațiunilor de extracție ar face posibil exportul. Operatorul national de transport gaze Transgaz a anunțat începerea lucrărilor la gazoductul BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria).

    Planurile României nu coincid însă cu ale Ungariei, care consideră că gazele din Marea Neagră nu ar trebui să plece spre sud sau nord, și că un proiect prin vest ar fi mai fezabil.

    "Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?" — a spus recent Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, citat de Agerpres.

    El a arătat că România nu poate consuma toată această cantitate de gaze, având în vedere faptul că doar 30-35% din populaţie este conectată la reţeaua de gaze, în timp ce în Ungaria este vorba de 95%.

    Până când (și dacă) partea română va rezolva problemele generate de disensiunile geo-politice și va avea în mână toate datele pentru a porni extracția de gaze din mare, se mai pune întrebarea — cine va efectua aceste operațiuni.

    Compania americană ExxonMobil și-a exprimat disponibilitatea pentru un astfel de proiect și estimează că va putea extrage o cantitate de peste 6 miliarde de metri cubi pe an.

    În cazul în care se va concretiza un acord, rămâne de văzut și care vor fi avantajele României — redevențe, impozit suplimentar, angrenarea de forță de muncă etc.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei