16:52 23 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.69
  • USD17.55
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
    DNA

    Înalt oficial român, reclamat la DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă!

    © Photo: Ziuaconstanta
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    123710

    Victor Stelian Fedorca, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual – acuzat că a încălcat legea în repetate rânduri.

    BUCUREŞTI, 4 sep — Sputnik, Georgiana Arsene. Trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită, fals intelectual în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iată care sunt acuzaţiile aduse de Narea Gheorghe din Predeal lui Victor Stelian Fedorca, Bratosin Laura Ioana, Frenţiu Cristina şi Frenţiu Costel.

    Gheorghe Narea a făcut, în acest sens, o plângere penală pe care a depus-o la Direcţia Naţională Anticorupţie astăzi.

    Până în data de 2 august 2018, Gheorghe Narea a fost preşedintele Biroului Politic al Organizaţiei Locale ALDE din Predeal, iar vicepreşedinte era Adam Lucian, ambii consilieri locali, Adam Lucian ocupând şi funcţia de viceprimar la Predeal.

    O zi mai târziu, află de pe pagina de Facebook a partidului că o echipă de la Braşov condusă de Laura Bratosin în calitate de vicepreşedinte, din care mai făceau parte şi alte trei persoane despre care are informaţii că nu sunt în mod statutar membri ai partidului ar fi organizat la Predeal alegeri în urma cărora „organismul condus de noi a fost dizolvat şi înlocuit cu altul condus de Bogdan Şerban Ionescu Berechet şi Costel Frenţiu".

    Conducerea acestui Birou Politic a fost asigurată de Victor Stelian Fedorca, în calitate de preşedinte, şi Laura Ioana Bratosin — vicepreşedinte.

    „Astfel, dând curs numiţilor Frenţiu Cristina şi Frenţiu Costel din Predeal de a ajunge altfel decât în mod democratic la conducerea Organizaţiei Judeţene şi respectiv ALDE Predeal au acceptat şi primit de la aceştia avantaje de genul: cazări gratuite, mese organizate gratuit în locaţiile deţinute de ei, alte cadouri şi bani, solicitând celor doi ca în schimb să facă în aşa fel încât conducerile alese democratic să fie schimbate, iar persoanele respective să primească funcţii", se arată în plângerea penală.

    În acest sens, la jumătatea lunii trecute, Cristina şi Costel Frenţiu organizează la Predeal la localul lor, o petrecere a ALDE care, potrivit lui Gheorghe Narea, s-a transformat într-un simulacru de şedinţă în cadrul căreia, cu încălcarea prevederilor Statutului şi cu participarea unor persoane care nici măcar nu sunt membri de partid au dispus măsuri care i-au aşezat pe cei doi în poziţii cheie în conducerea organizaţiei locale şi judeţene ALDE.

    Petiţionarul spune că, pentru a da o aparenţă de legalitate întregii acţiuni s-a făcut şi un proces verbal şi o listă de semnături cuprinzând numele unor persoane, aşa zis membre al Biroului Politic Teritorial Braşov, în condiţiile în care doar două persoane trecute pe acest tabel făceau parte din acel for de conducere, ceilalţi 14 neavând această calitate.

    „Avem informaţii că şi la nivelul altor organizaţii din judeţ cei doi înţeleg să folosească acelaşi procedeu pentru a obţine avantaje de ordin material ori de altă natură, situaţie căreia trebuie să i se pună de urgenţă capăt şi cei nominalizaţi mai sus să fie traşi la răspundere penală", se precizează în plângerea penală.

    Mai mult, Victor Stelian Fedorca, în activitatea de selecţionare a unui nou Subprefect al Judeţului Braşov a solicitat, se mai arată în documentul citat anterior, bani de la cei ce urmau să fie nominalizaţi pe această funcţie.

    Menţionăm că Victor Stelian Fedorca a fost eliberat din funcşia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului şi numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual din România potrivit unor decizii ale Vioricăi Dăncilă publicate în Monitorul Oficial în luna iulie a acestui an.

    Tematic

    Astăzi şi mâine - zile decisive pentru desemnarea noului şef DNA!
    Sârbii i-au făcut praf pe procurorii DNA, Ghiță dă un mesaj ciudat - cu adresă!
    Israelienii vor să ne cumpere fosta Curte Domnească. A intervenit și DNA
    Știrea nopții: Jaf de 2 miliarde $ - și acuzații care pot distruge DNA și demnitari!
    Acum: Ziua de foc pentru DNA - Toader pune în aplicare cea mai dură măsură!
    Decizie radicală în privința DNA, e sfârșitul proiectului Laurei Kovesi!
    Tudorel Toader - declarație surpriză despre un candidat la șefia DNA!
    Ingrid Mocanu, dezvăluire șocantă - odată cu cel mai dur control la DNA!
    Șoc la concursul DNA - Toader, decizie radicală!
    Meciul zilei: Acum se defășoară bătălia pentru șefia DNA, Toader e atacat dur!
    S-a făcut un pas important către desființarea DNA
    Savaliuc explodează! Surpriză la DNA - e candidatul pe care l-ar fi dorit Kovesi!
    Tagurile:
    Direcţia Naţională Anticorupţie, corupție, DNA, Dosar penal, ALDE, Victor Stelian Fedorca, Gheorghe Narea, România


    Știrile Zilei