17:10 23 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.09
  • UAH0.63
    Olga Vasilescu

    Gabi Firea atacă Guvernul și pe Olguța Vasilescu – dar e făcută praf!

    © Facebook / Olga Vasilescu
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    6121231

    Față de discursul vehement al Gabrielei Firea, ”Olguța Vasilescu a făcut-o K.O. cu eleganță, fără patimi și fără parti-pris - și cel mai important, fără țățisme!”

    BUCUREȘTI, 6 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu renunță la bătălia cu Guvernul propriului partid și, sub acoperirea interesului Capitalei, atacă puternic atitudinea Executivului în privința Centurii ocolitoare. "În 27 de ani, Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar  jumătate din Centura Bucureștiului — din 72 sunt finalizați doar 28 de km", a arătat Firea.

    "Revin la marota conform căreia ni se spune că nu se poate transfera Centura Capitalei pentru că se pierd fondurile europene", a declrat Firea, care spune în replică "Am aflat că din partea Guvernului nici măcar nu a fost depusă o cerere pentru fonduri europene și… nici nu va fi depusă prea curând!".

    Tot în urmă cu câteva zile am aflat că Centura Capitalei nu are cadastru, nu este în totalitate intabulată, fapt care mi s-a spus doar acum câteva zile, a continuat Firea.

    "Mi se spunea că dacă se transferă la Primărie, se pierd niște fonduri europene — o minciună foarte mare, pe care o demontăm astăzi", afirmă primarul Capitalei.

    În fine, Firea o atacă pe Olguța Vasilescu! Ministrul Muncii a răspuns aseară invitației lui Radu Tudor, intrând în partea a doua a emisiunii "Punctul de întâlnire", după ce în prima parte i se permisese invitatei, Gabriela Firea, să-i atace în voie pe Liviu Dragnea și pe alți lideri PSD. Fără a i se cere probe, așa cum e normal pentru un moderator, chiar numit Radu Tudor.

    "Ultima dezinformare am aflat-o din gura unui membru al Cabinetului, ni s-a transmis aseară că nu există posibilitatea juridică ca municipiul București nu are cum să administreze o suprafață de teren care se află pe teritoriul unui alt UAT", a spus Firea, arătând că, în conformitate cu legea, municipalitatea poate avea proprietăți în alte județe.

    Lia Olguța Vasilescu și-a exprimat aseară dubii cu privire la legalitatea încredințării Centurii Capitalei către PMB, pe motivul apartenenței la alte Unități Administrativ Teritoriale. De remarcat că, față de discursul vehement al Gabrielei Firea, intervenția Olguței Vasilescu a fost extrem de moderată, politicoasă, mai mult un sfat pentru Firea, dată fiind experiența acumulată de fosta primăriță a Craiovei.

    "Lia Olguța Vasilescu a făcut-o K.O. cu eleganță pe Gabriela Firea Pandele, fără patimi și fără parti-pris —  și cel mai important, fără țățisme!", a comentat cunoscuta internaută Monica Krueger din Germania. "Un ministru, fost primar, care este capabilă să explice oamenilor cum stau lucrurile cu adevărat — o diferență de la cer la pământ între cele două".

    Monica Krueger punctează un alt aspect evident al activității celor două edile. "Cu un buget de 130.000 de milioane a făcut din Craiova o perlă a Olteniei, și nu numai!", spune Krueger, care o ia la întrebări pe Gabi Firea:

    "De ce nu poate Firea să lupte ca Olguța? Ce o impiedică? Păi cu un buget de 1 miliard (!!!!) ea a făcut 2 stații verzi?! A! Da… și statui! Și multe party-uri. Dar după aproape 2 ani, abia acum se apucă de reconsolidare?!"

    Poate nu am văzut eu când am fost în București marile realizări ale primariței Firea, spune internauta din diaspora, "pentru că mizeria care este în Centrul Vechi și peste tot în centrul Capitalei, am văzut-o".

    "Firea aduce în discuție lupta ei cu Băsescu?", atacă Monica Krueger tema cu care se laudă Firea. "Păi să nu uite un lucru — că tot partidul i-a stat alături și ea ce a făcut: și-a retras plângerea?!"

    Așa ne spune ea că a luptat cu sistemul?, întreabă românca din Munchen. În antiteză, iată cazul fostei primărițe de Craiova.

    "Păi, ce să mai spuna Lia Olguța Vasilescu care a fost încătușata în fața noastră a tuturor — și nu am auzit-o pe Olguța o clipă să spună ca partidul sau Dragnea nu i-a fost alături!", exclamă Monica Krueger. "Nu am auzit-o să se victimizeze, cu toate că ea chiar a fost o victimă a sistemului mafiot!", încheie românca din Germania, întrebând în final "Deci, de fapt, despre ce vorbim?!"

    Am reprodus această reacție, care deja are foarte multe accesări — pentru că este simptomatică pentru o zonă extrem de activă și atentă a internetului. Cu alte cuvinte, Firea a fost făcută praf de Olguța… chiar înainte de a începe bătălia directă!

    Tematic

    Acuzație de ultimă oră - Firea și Pandele, într-o combinație uriașă! Semnal pentru Dragnea
    Știrea nopții: Ciutacu intervine între Dragnea și Firea - soluție originală și provocare!
    Firea, atac virulent la Dragnea – motive ciudate, se confirmă teoria ”spatelui asigurat”
    Scandalul momentului - CE și CINE se află în spatele atacului Gabrielei Firea...
    Petre Daea aruncă în aer tot ce crede lumea despre relația Liviu Dragnea - Gabi Firea
    Gabriela Firea, declarație de război: "Vreau să stârpim mafia..."
    Firea recunoaşte relaţia "tensionată" cu Dragnea: Cei mai vechi pot propune demiterea
    Demisia ministrului Carmen Dan, supusă la vot la CExN al PSD - propunerea Gabrielei Firea
    "Se impune retragerea lui Dragnea din fruntea partidului? Firea dă răspunsul
    RADET, contraatac la planul propus de Firea premierului Dăncilă
    DNA intră peste Firea și Becali
    Nou anunț cu autobuze turcești de la Gabriela Firea
    Știrea nopții: Gabriela Firea, denunț politic... despre racolările din PSD!
    Tagurile:
    CNAIR, Ministrul Muncii, capitala, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea, București, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei