01:49 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    25821

    Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    BUCUREŞTI, 17 sept — Sputnik. Cel puţin nouă Președinți de stat, doi Președinți de Parlamente naționale, un Prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe sunt aşteptaţi la Bucureşti pentru a reprezenta ţările membre ale Iniţiativei celor Trei Mări la Summitul care se desfăşoară în România pe 17 şi 18 septembrie şi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni.

    Cooperarea regională, dezvoltarea economică, creşterea interconectivităţii pe axa Nord-Sud, consolidarea relaţiei transatlantice, sunt printre obiectivele Sumiitului de la Bucureşti, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie a.c., și ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Președintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, și de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu".

    Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Comisia Europeană, prin Președintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, și al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe Heiko Maas, precum și instituțiile financiare europene și internaționale, prin Președinții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, și al Băncii Europene de Investiții, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului. 

    Analistul economic Ilie Şerbănescu a menţionat în cadrul unei analize pe România Liberă, cu referire la "bătălia" SUA şi Germania pentru această zonă dintre cele trei Mări (Baltică, Neagră şi Adriatică), că America încearcă să "blocheze construirea unui nou imperiu german" iar zona "poate anunţa conflicte globale".

    "Orice pas în direcția consolidării să zicem americane a „culoarului" în sine echivalează cu o răpire din ceva ajuns deja „fief" german. America încearcă să blocheze construirea unui nou imperiu german. Acesta, chiar dacă n-a ajuns acolo unde urmărește, deja există și va replica pentru a nu se opri să ajungă acolo unde vizează. Zona culoarului celor trei mări nu este una a liniștii și prosperității în anii ce vin. Ea poate anunța conflicte globale, așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte două anterioare. Prin zonă vor avea loc războaiele „stilate", cu diplomaticale și diversiuni!"

    În marja Summitului va avea loc prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la care vor participa companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

    Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră — Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Primele două Summituri ale Inițiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, și Varșovia, în 2017.

    Știrile Zilei