10:17 21 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.19
  • UAH0.61
    Hans Klemm și George Maior

    Ședința PSD e inutilă, chiar acum Maior face cărțile la Washington - cu Fifor în față!

    © Photo: Facebook / Ambasada României în SUA
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    193742

    În timp ce Dragnea e asaltat în partid, la Washington Fifor cântă după muzica celor care susțin Statul paralel - pentru a oferi România celor care NU au interes ca Dragnea să fie la butoane

    BUCUREȘTI, 21 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "În acest moment, bugetul nostru, chiar cuantificat în cash, cum spun americanii, este mai mare decât al oricărui stat din regiunea sud-est europeană". Este vorba de bugetul pentru Apărare iar citatul este din George Maior, care anunța că, în septembrie, Mihai Fifor este așteptat de James Mattis, secretarul Apărării al SUA.

    "Mattis știe care este potenţialul României, ştie ce rol avem de jucat, ştie cum poate fi dezvoltată relaţia dintre România şi SUA pe planul apărării, inclusiv în cadrul NATO", a completat George Maior.

    Da, experimentatul general american știe bine potențialul României, inclusiv cel financiar. Și da, Mihai Fifor se află acum, în toiul bătăliei din PSD, la Washington, pentru a se întâlni cu Mattis, dar și cu producătorii de arme. Și va plăti — de fapt, România va plăti.

    "România va plăti încă 1 miliard de dolari pentru achiziţionarea celui de-al doilea sistem de rachete Patriot din Statele Unite, la începutul lunii septembrie", a declarat Fifor cu aplomb.

    În plus, Fifor a anunțat cu satisfacție că "România recepţionează anul acesta primele 36 de transportoare blindate 8x8 Piranha 5, din care 6, "cu mândrie pot spune, vor fi produse la Uzina Mecanică din Bucureşti". Întoarcem banii în industria naţională de apărare a declarat Mihai Fifor.

    Deci, bucuria lui Fifor constă în faptul că o uzină românească va construi 6 transportoare din 36! Iar toate sunt pe banii noștri, care se duc, în proporție de peste 90% la americani… dar în înțelesul fostului bibliotecar din Caracal asta înseamnă "Întoarcem banii în industria naţională"!

    Dar, în condițiile în care banii pentru Patriot sunt, plata e aprobată, ce caută Fifor la Washington? Aflăm tot de la Maior, cel care, de fapt a orchestrat manevra.

    Concret, în iulie, în plin scandal cu protocoale, Giuliani etc, Maior făcea o propunere americanilor. Într-un interviu acordat publicaţiei americane Politico, Maior anunța faptul că Mihai Fifor va efectua o vizită în SUA, în septembrie.

    "Conform lui Maior, ministrul Fifor se va întâlni cu secretarul apărării, James Mattis, cu care va discuta mai multe aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării, printre care oferta României de a găzdui un contingent militar american permanent la Baza aeriană "Mihail Kogălniceanu"", transmitea Agerpres.

    Dar hai să citim un pasaj semnificativ din interviul acordat se ambasadorul George Maior publicației americane Politico — un adevărat mesaj de la Washington pentru ceea ce urmează:

    "Ambasadorul român a susținut ideea ca forțele militare americane să își mute concentrația din centrul continentului european către flancul estic: "Credem că centrul de greutate ar trebui să treacă, în termeni de forțe, din centrul Europei spre granița estică a NATO, care este cea mai expusă". De asemenea, subliniind excelenta cooperare româno-americană în planul securității și apărării, ambasadorul României a susținut ideea găzduirii de către țara noastră a unei prezențe permanente americane. "Întotdeauna dorim să vedem o prezență americană mai mare", a declarat George Maior, conform paginii Ambasadei României la Washington.

    Deci, Maior, considerat unul dintre fondatorii "Statului paralel", face politica relației cu SUA în sensul că ne spune clar că România e gata de a fi ocupată de baze militare NATO și americane! În condițiile în care Germania și nordul Italiei sunt pline de baze americane, "mutarea concentrației" în România ar transforma țara noastră într-un fel de… mega bază militară?!

    Dar poate s-a exprimat greșit ambasadorul și nu e vorba chiar de așa ceva. Sau cum?… În orice caz, se impune o întrebare: Oare așa ceva s-a discutat la nivelul CSAT, MAE, MApN? Oare așa ceva, o prezență militară sporită — de nivelul unei ocupații militare, s-ar spune, după interviul lui Maior — oare așa ceva nu ar trebui să constituie subiectul unei consultări populare? A unui referendum?

    Cert este că deocamdată treaba se face pas cu pas, cu complicitatea ministrului PSD Fifor. "Vă rugăm, așezați-vă permanent la Kogălniceanu!", cam asta îi spune Fifor lui "Mad Dog" Mattis, urmând strategia "promovată" de Maior.

    Sigur, așa cum am declarat, îl respect și îl prețuiesc în multe privințe pe fostul meu coleg, George Maior — și cred sincer că, din punct de vedere al pregătirii și relațiilor, Fifor nici nu există pe lângă el!

    În plus, îmi permit să afirm că iluzia că în relația cu SUA România are liberul arbitru, sau că decide altcineva din România decât Maior pe această linie, ei bine așa ceva nu poate subzista decât în mintea lui Dragnea — de aceea el trebuie îndepărtat. (Tăriceanu, deh, e mai maleabil, mai previzibil, exemplul concret e legea offshore).

    Ce joc face Fifor? Personaj misterios, oportunist — a acceptat orice post i s-a oferit — a deprins imediat limbajul de lemn și stilul paranoic al trompetelor NATO: suntem zi de zi provocați de ruși, Marea Neagră nu este un "lac rusesc", România e în pericol, ba chiar visează la "rachete balistice"!

    În plus, hai să ne amintim ce pesediști preferă Iohannis? Păi Grindeanu, Tudose, Vlase și… Fifor. Au primii trei legături cu serviciile? Clar, da! Cine a susținut statul paralel? "Partenerii noștri au susținut și finanțat Statul paralel" a declarat Dragnea acum câteva luni.

    În concluzie, în timp ce Dragnea este asaltat de diverse contingente din partid, la Washington Fifor cântă după muzica celor care susțin Statul paralel și joacă după compoziția lui Maior, pentru a oferi România celor care NU au interes ca persoane ca Liviu Dragnea să fie la butoane. Punct!

    Așa că Firea & Co. nu sunt chiar cea mai mare problemă a lui Liviu Dragnea. Cum titra istoricul american Larry Watts, "Ferește-mă, Doamne, de prieteni".

    Tematic

    Scandalul momentului: e pregătită lucrarea "Sufrageria 2" - cu Maior și Dragnea!
    Pericol maxim, Mihai Fifor a dat alarma: rușii au ocupat Moscova!
    Azi, premieră în politică: Tăriceanu îl înfruntă pe "șeful Statului paralel"
    Mişcările tectonice ale statului paralel – Ponta are de dat răspunsuri
    Tagurile:
    complicitate, declarații, vizită, Mihai Fifor, George Maior, SUA, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei