23:21 17 Ianuarie 2019
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.17
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.61
    Klaus Iohannis

    Iohannis, schimbare de atitudine – surpriză pentru Opoziție!

    © Photo: Facebook / Klaus Iohannis
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    320942

    Declarații care contravin evident unora anterioare ale președintelui – dar mai ales se bate cap în cap cu acuzațiile Opoziției, care acuză un veritabil dezastru la toate capitolele

    BUCUREȘTI, 14 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Prezent la ultima zi a Summit-ului Consiliului European, președintele s-a întâlnit cu presa și a dat câteva lămuriri, unele surprinzătoare – iar per ansamblu, o schimbare de atitudine care, într-un fel, lasă Opoziția în offsaid!

    Prima declarație ar fi o ”asigurare” că lucrurile vor merge bine în România în privința președinției Consiliului Uniunii Europene.

    ”I-am asigurat pe cei din Consiliul European că lucrurile vor merge bine în România”, a spus Iohannis.

    Această declarație contravine evident unor declarații anterioare ale președintelui – dar mai ales se bate cap în cap cu acuzațiile Opoziției, care acuză un veritabil dezastru la toate capitolele unui stat ”condus de un grup infracțional organizat”, adică de ”Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României” – așa cum scriu ei în Moțiunea depusă acum puțin timp!

    Mai mult, Iohannis, care acum câteva zile spunea că tentativa de răsturnare a conducerii Camerei e un lucru bun, care ”ar trebui repetat”, a răspuns sec, extrem de dezinteresat, la întrebarea despre Moțiune.

    ”Moțiune de cenzură este principalul instrument al Opoziției, ar fi ciudat să renunțe la acest instrument – e un test important și pentru Opoziție și pentru Putere”, a răspuns Iohannis, cu un fel de definiție de manual.

    În rest, președintele a respins orice altă întrebare pe această temă: ”În acest moment, dau mesaje pentru Consiliul European”, a spus Iohannis.

    Dar, președintele s-a referit la o altă temă care pune pe jar România: trecerea la zona euro, termenul probabil fiind 2024. Iohannis crede că timpul e de partea noastră.

    ”Dacă ne uităm la situația de acum, fără reforme structurale… până în 2024 e timp, vom fi pregătiți”, a răspuns sigur pe el Iohannis.

    O poziție mai puțin sigură a avut la întrebarea privind discuția din Consiliu pe bugetul destinat zonei euro, tematică pe care, așa cum spunea Sputnik ieri, nu a analizat-o împreună cu Guvernul  - așa cum a făcut Traian Băsescu, de exemplu, cu guvernul PSD – Ponta.

    ”E o dezbatere mai amplă”, a replicat Iohannis sec, evitând o discuție pe o temă care, evident, nu-i era proprie sau nu-i convenea.

    În privința problematicii complexe a Brexit, Iohannis a reiterat dorința României de a continua relația cu Marea Britanie și că acordul UE cu Londra este foarte important. În privința unei întâlniri cu premierul Theresa May, Iohannis a dat un răspuns… de o familiaritate ciudată:

    ”Am de gând să mă întâlnesc cu doamna May, o bilaterală scurtă, să o încurajez un pic”, a spus zâmbind Iohannis.

    Fără comentarii… ”O bilaterală scurtă, să o încurajez un pic”… Ați mai auzit așa ceva?! Sunt convins că nici premierul britanic!

    Tagurile:
    Opoziția, Klaus Iohannis
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei