23:38 17 Ianuarie 2019
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.17
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.61
    Ion Iliescu. Imagine de arhivă

    Știrea nopții: Scandal monstru legat de Ion Iliescu – aflat într-o situație delicată

    © AFP 2018 / DANIEL MIHAILESCU
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    144244

    ”Am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine”

    BUCUREȘTI, 18 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Starea de sănătate a președintelui Ion Iliescu nu este deloc bună – este o veste confirmată din mai multe surse. De altfel, primul președinte de după 1990 nu a participat în ultima vreme la multe evenimente importante, printre care chiar ședința aniversară a Parlamentului, dedicată Centenarului Marii Uniri.

    În aceste condiții, un scandal monstru a izbucnit – avându-l în centru chiar pe ilustrul fondator al PSD.

    Marele cotidian francez ”Le Figaro” a publicat un articol dur la adresa PSD, în fapt un atac specific Opoziției din România, în care se folosesc laitmotivele acesteia. Dar, articolul mai plasează și două pasaje, pe care i le atribuie chiar lui Ion Iliescu.

    În aceste pasaje Iliescu ar deplânge starea în care a ajuns PSD și propune ca soluție îndepărtarea lui Dragnea și a problemelor sale cu justiția. Iată fragmentele esențiale și așa zisele declarații ale lui Ion Iliescu.

    „Este o perioadă dificilă, confuză pentru partid, care trăieşte cea mai mare criză politică a sa”, ”poziția personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.

     Pentru a se menţine, partidul său trebuie să întoarcă pagina Liviu Dragnea, pare a fi concluzia la care ajunge Iliescu în ”interviul” acordat cotidianului francez.

    ”Sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva” (…) ”mi se pare la fel de inacceptabil atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin (…) mi se pare că jurnalul îmi datorează scuze și rectificarea respectivelor afirmații” – sunt câteva fragmente din dezmințirea dată imediat și în termeni categorici de Ion Iliescu pe blocul personal.

    Problema este că autorul interviului este un personaj interesant, regizorul Paul Cozighian, jurnalist independent - colaborator al mai multor publicații și televiziuni franceze și române.

    Cozighian este interesant și pentru că, student fiind în 1989, a pătruns în CC pe 22 decembrie 1989, a filmat cu propria cameră video și, la scurt timp, s-a stabilit în Franța, unde a urmat studiile le Sorbona.

    A revenit în România, fiind un colaborator al mai multor publicații și televiziuni din Opoziție – HotNews, G4Media, RealitateaTV, DIGI24 etc.

    Dar, indiferent de aceste date „anti-PSD”, jurnalistul susține că are înregistrarea interviului, la care a participat și Gelu Voican.

    ”Am înregistrările (…) am stat de vorbă cam o oră și jumătate, am și fotografie”, a declarat Cozighian, ”am pus reportofonul pe un trepied și i-am atras atenția că înregistrez”.

    Am fost impresionat de franceza domnului Iliescu, mărturisește jurnalistul, care precizează chiar că ”Președintele Iliescu ne-a primit cu mare amabilitate”!

    ”Era foarte bucuros să se întâlnească cu jurnaliștii le Figaro și chiar am fost plăcut surprins de felul în care ne-a primit, într-o după amiază la începutul lunii noiembrie”, a declarat Paul Cozighian la diverse televiziuni aseară.

    Un aspect interesant precizat de jurnalist – ”Cel care ne-a ajutat la acest interviu a fost Gelu Voican Voiculescu”. Sigur, având în vedere că Gelu Voican a participat și a cunoscut în detaliu și în intimitate tot ce s-a petrecut în perioada evenimentelor din decembrie 1989, este normal să-l fi cunoscut și pe Paul Cozighian, care a făcut multe filmări atunci.

    Cum de neagă, totuși, Ion Iliescu afirmațiile? Cozighian pune pe seama… vârstei. În orice caz, chestiunea se va lămuri odată cu prezentarea înregistrărilor.

    Dar, problema este cea de care aminteam la început – acest scandal ar putea dăuna grav sănătății precare a lui Ion Iliescu. De altfel, președintele a evitat întotdeauna scandalurile, iar în ultimii ani s-a dedicat studiului, activând doar la Institutul de Studii Social Democrate ”Ovidiu Șincai”, pe care l-a și fondat, ținându-se departe de jocurile politice.

    ”În ultima perioada, am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine”, a scris Ion Iliescu pe blog.

    Dar, președintele istoric al PSD nu renunță la luptă și își avertizează colegii, pentru care, evident, mai are suficiente sentimente: ”Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic”.

    Rămâne de văzut ce se va întâmpla azi  - dar și ce efect va avea continuarea acestui scandal asupra lui Ion Iliescu.

    Tematic

    Surpriza zilei: apropiere Dragnea- Adrian Năstase, abordare inteligentă a unei false crize
    Bomba din dosarul Iohannis – Lazăr - servicii: personajul ascuns și legătura cu Ponta
    Vestea momentului: Ion Iliescu a scăpat de o mare amenințare!
    Ion Iliescu s-a săturat, iese din tăcere - lecție pentru liderii PSD!
    Tagurile:
    dezmințire, interviu, Ion Iliescu, Le Figaro
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei