15:09 24 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.13
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Razvan Popa

    Demnitar PSD, acuză curajos Bruxelles-ul: ”Se gândesc doar la ce e bine pentru ei”

    © Photo: Facebook / Razvan Popa
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    135560

    ”Nu cred că modul și direcția în care merge UE în momentul de față este unul benefic pentru statele din estul și din sudul Europei, ci doar pentru statele care sunt membre fondatoare ale UE

    BUCUREȘTI, 27 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarații spectaculoase oferite cunoscutului jurnalist Val Vâlcu de europarlamentarul PSD Răzvan Popa, la ”interviurile DC News”.

    Demnitarul PSD abordează curajos două aspecte extrem de delicate: primo - direcția în care se îndreaptă acum Uniunea Europeană nu avantajează statele din est și sud; secundo - sunt avantajate statele fondatoare ale Uniunii. 

    ”Nu cred că modul și direcția în care merge UE în momentul de față este unul benefic pentru statele din estul și din sudul Europei, ci doar pentru statele care sunt membre fondatoare ale UE și care, în contextul actual, se gândesc doar la ce este bine pentru ele. Iar noi trebuie să spunem acest lucru”, a declarat Răzvan Popa.

    O altă chestiune care amenință grav UE se pune chiar la nivelul unuia dintre principiile de de bază ale Uniunii - coeziunea.

    ”Ultimele evenimente, precum Brexit-ul, migrația, toate acestea au afectat, la nivelul fiecărui stat, politica de abordare a acestui fundament al Uniunii Europene și anume coeziunea”, a declarat Popa.

    Asta nu înseamnă că Popa este anti-UE, dimpotrivă, ”Uniunea Europeană este ceva extraordinar care a adus foarte multe beneficii statelor care s-au alăturat acestui proiect, inclusiv României”, consideră eurodeputatul, care subliniază clar: direcția actuală nu e benefică.

    De subliniat că Răzvan Popa, membru în comisia de buget a PE, a fost unul dintre eurodeputații care au combătut decizia de a lega bugetele de ”respectarea statului de drept”. Demnitarul PSD a avut o poziție obiectivă, susținând că da, respectarea statului de drept este o condiție fundamentală pentru UE, dar mecanismul prin care se determină asta nu e nici clar, nici obiectiv – ci generează decizii arbitrare.   

    ”Mecanismul propus nu se bazează pe criterii obiective, clare și nearbitrare”, a declarat Popa. ”Conferă puteri sporite Comisiei, peste cele prevăzute în tratatele de funcționare a Uniunii Europene”.

    Toate acestea transforma noul mecanism într-un ”instrument politic cu ajutorul căruia cei care dețin puterea să poată pedepsi statele incomode”, spune Popa. ”Ori acest lucru nu poate fi acceptabil într-o Europă modernă”, a subliniat europarlamentarul social democrat.

    Tagurile:
    Bruxelles, PSD
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei