17:54 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Klaus Iohannis la consultări cu reprezentanții PSD

    Verde pentru Referendum - declarații după întâlnirea cu Iohannis la Cotroceni

    © Photo: Președintele României
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    45705

    „Parlamentul va aviza favorabil solicitarea președintelui de a demara un referendum consultativ”, a declarat Nicolicea, după întrevederea cu Iohannis.

    BUCUREȘTI, 12 apr - Sputnik. Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, a declarat la ieșirea de la consultările de vineri cu Klaus Iohannis, desfășurate la Cotroceni, că Parlamentul va aviza favorabil solicitarea președintelui de a demara referendumul din 26 mai.

    „Parlamentul va aviza favorabil solicitarea președintelui de a demara un referendum consultativ, care nu va avea efecte decizionale, cu recomandările care au fost făcute acolo, care nu erau decât citate din Constituție, din deciziile CCR și recomandările Comisiei de la Veneția, rămânând președintelui dreptul de a-l demara, de a pune întrebarea și responsabilitatea pentru această acțiune, Parlamentul neavând niciun fel de atribuție efectivă în acest referendum”, a spus Nicolicea.

    Deputatul Eugen Nicolicea a fost însoțit la consultările demarate de președintele Românie de doi dintre deținuții politici de la Aiud, Ioan Muntean și Marin Iancu, formând delegația Partidului Social Democrat.

     Cei doi au declarat că i-au cerut șefului statului să semneze decretul de revocare din funcție a lui Augustin Lazăr.

    Joi, preşedintele Iohannis a avut consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cei ai grupului minorităţilor naţionale. 

    La finalul consultărilor, Iohannis a declarat că toţi cei care au participat la aceste discuţii au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum. 

    "Toţi au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum. (...) Toţi au fost de acord că oamenii trebuie încurajaţi să participe la referendum", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

    Tagurile:
    consultări, negocieri, Referendum, Klaus Iohannis
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei