23:03 26 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Klaus Iohannis

    Klaus Iohannis, lovitură în cazul Augustin Lazăr!

    © Photo: Președintele României
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    293044

    În context, președintele a reușit să îl ajute pe Augustin Lazăr să își termine mandatul, procurorul beneficiind de toate avantajele financiare ce decurg din aceasta

    BUCUREȘTI, 19 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare”.

    Atât scrie în comunicatul Administraţiei  Prezidenţiale care anunță, sec, cea mai așteptată decizie a momentului.

    Mai mult, precizarea laconică din final ”pensionare”, arată că decizia este, de fapt, o urmare a celei a CSM, de a aproba pensionarea controversatului procuror.

    Reamintim că ieri, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat cererea de pensionare depusă de Augustin Lazăr.

    Augustin Lazăr a depus cerere de pensionare miercuri seara, CSM modificând ordinea de zi a şedinţei pentru a dezbate solicitarea.

    În context, președintele a reușit să îl ajute pe Augustin Lazăr să își termine mandatul, procurorul beneficiind de toate avantajele financiare ce decurg din aceasta – dar, pe de altă parte, nu a procedat la prelungirea mandatului acestuia, în condițiile în care ministrul Justiției a demisionat.

    Augustin Lazăr va beneficia de o pensie care, după unele surse, ar fi de 27.000 lei, după alte surse ar fi de 35.000 de lei.

    Decizia de azi este o lovitură – președintele luând-o chiar înaintea sărbătorii pascale, pe care el o sărbătorește în acest week-end.

    Cu această decizie, Iohannis a respins implicit solicitarea de demitere depusă de circa trei de ministrul Tudorel Toader.

    Per total, o decizie care va naște multe controverse... în loc să le închidă!

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei