16:34 23 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.69
  • USD17.55
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
    Klaus Iohannis

    Acum, reacție dură după declarație - Iohannis, făcut praf: ”Nu are habar de lege, minte!”

    © Photo: Facebook / Claudiu Pândaru
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    Referendumul din 26 mai 2019, anunțat de Klaus Iohannis (61)
    119850

    ”Eu înțeleg că președintele nu are habar de legea audiovizualului – și e normal, domnia sa încă mai are probleme cu nuanțele Constituției”.

    BUCUREȘTI, 22 mai - Sputnik, Evan Răutu. O primă reacție extrem de dură a venit imediat după declarația lui Klaus Iohannis din această seară – și se referă la o afirmație care poate compromite o instituție extrem de importantă pentru sănătatea opiniei publice.

    Mai precis, este vorba de afirmația conform căreia Dragnea ar fi dat ordin CNA ”să ignore referendumul” – iar replica a venit din partea cunoscutului om de televiziune Radu Herjeu, membru CNA.

    Este ”cea mai gravă acuzație”, consideră Herjeu, ”mă gândesc foarte serios dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiție”. Îl somez pe președintele țării să prezinte dovada existenței ordinului lui Dragnea și a ajungerii lui la membrii CNA vizați de comentariile sale, implicit la mine, spune membrul CNA.

    ”Președintele țării minte și asta nu are nicio scuză, chiar dacă, presupun, a fost mințit la rândul său de consilierii și politrucii din jur”, a declarat Herjeu la DC News.

    Herjeu îl ironizează pe președinte și nu degeaba - ”Eu înțeleg că președintele nu are habar de legea audiovizualului” și, spune jurnalistul, ”e normal - domnia sa încă mai are probleme cu nuanțele Constituției”.

    ”Dar consilierii se puteau documenta și puteau afla că, în cazul unui referendum, CNA NU acordă timpi de antenă - cu atât mai puțin pentru publicitate electorală”, spune Herjeu.

    Explicația e simplă: ”Timpii de antenă se acordă DOAR în cazul emisiunilor de promovare electorală, care NU se pot desfășura pe tema referendumului, ci doar în cazul unor alegeri parlamentare, locale sau prezidențiale”.

    ”A mai mințit domnul președinte și când a spus că spotul făcut de Administrație nu face decât să cheme lumea la vot”, spune Radu Herjeu, care motivează afirmația: ”Oricine are curiozitatea să-l vadă va constata singur că e un îndemn de a "spune DA pentru Europa etc etc etc", "spune DA pentru a nu mai fi hoți în conducerea statului etc etc etc"”.

    Ori, e clar de ce s-a apreciat în CNA că ”este un spot care promovează o poziție partizană”. Aste este perfect legal și normal, arată Herjeu, dar ”acest lucru nu poate fi considerat de interes public, atât timp cât lipsesc și celelalte poziții partizane, favorabile boicotului sau votului negativ”, argumentează demnitarul.

    Iar martelarea președintelui constinuă cu ”O altă minciună”: refuzul CNA, așa cum a afisrmat Iohannis.

    ”A refuza sau "a nu vrea să discute" înseamnă, cel puțin în cazul unei instituții precum CNA, să se respingă prin vot o propunere din partea unui membru al Consiliului sau o solicitare a unui terț”.

    Ori, arată Herjeu, nici una, nici alta nu au existat până ieri, ”așa că nimeni nu "a refuzat" să dea o decizie”. Abia ieri, ”Consiliul a respins solicitarea Președinției, pentru că emiterea unei decizii acum ar fi fost inutilă, ținând cont că, pentru a intra în vigoare, trebuie să stea în dezbatere publică cel puțin 10 zile!”, spune Radu Herjeu.

    Dar minciuna este agravată prin faptul că Administrației Prezidențiale i  s-a explicat ”pe larg”, printr-un comunicat al CNA ”care au fost temeiurile juridice și circumstanțele obiective care au dus la situația nouă de a nu avea o decizie CNA pe tema referendumului”.

    ”Nu este prima dată când președintele își abandonează total coordonatele funcției și atacă CNA-ul”, spune Herjeu, care punctează că exemplul prezidențial este ”urmat sau precedat de tot felul de alți politicieni”.

    Herjeu, jurnalist experimentat, punctează: ”Înțeleg politicianismul și, oricât de anormale ar fi, pot face față unor presiuni de genul acesta”.

    ”Dar nu pot să tac atunci când cineva, oricine ar fi, cu atât mai mult cel mai înalt demnitar al statului, zvârle cu noroi și minciuni în activitatea mea, ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului!”, conchide Rau Herjeu în declarația pentru DC News.

    Тема:
    Referendumul din 26 mai 2019, anunțat de Klaus Iohannis (61)
    Tagurile:
    reacție, Declaraţie, Klaus Iohannis


    Știrile Zilei