02:33 23 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.69
  • USD17.55
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
    Eugen Orlando Teodorovici

    Teodorovici distruge pretențiile moraliste ale Opoziției

    © Photo: Guvernul României
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Viorica Dăncilă (37)
    13621

    Pentru ministrul de Finanțe, ”scopul politic al opoziției calcă și depășește barierele demnității, onestității, competenței, atât de des invocate în lupta politică. Cu alte cuvinte, țara nu vă mai vrea, dar, dacă vorbim de numărul de voturi, noi vă vrem”.

    BRUXELLES, 18 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a criticat opoziția într-o postare pe Facebook arătând că aceasta calcă în picioare principiile pe care le clamează.

    ”Din recentul repertoriu al corului liderilor opoziției, reunit sub numele de Act sau Pact, redau ceea ce se desprinde ca mesaj public: Veniți cu noi, cei buni și drepți, alături de noi, cei onești și cinstiți, împreună cu noi, cei competenți! Veniți să ne unim în opoziție!”, a scris Teodorovici în stilul său ironic.

    Teodorovici acuză de asemenea ”dualismul celor care, strigând din plămâni că țara s-a saturat de guvernare, șoptesc și îi ademenesc pe la colțuri, pe aceiași politicieni criticați, să se reorienteze, de dragul unui scop politic înalt”.

    Pentru ministrul de Finanțe, ”scopul politic al opoziției calcă și depășește barierele demnității, onestității, competenței, atât de des invocate în lupta politică. Cu alte cuvinte, țara nu vă mai vrea, dar, dacă vorbim de numărul de voturi, noi vă vrem”.

    Ironia supremă la adresa Opoziției lansată de Teodorovici este aceea că ”principiile și valorile de care vorbește "neprihănita" opoziție sunt, de fapt, la fel de negociabile precum voturile și procentele, atunci când interesul individual sau de grup o cere. Ele depind de perspectiva din care sunt privite și susținute”.

    Ministrul observă cum opoziția își propune, cu o baghetă magică, să transforme orice politician ”din răul cel mai mare într-un bun aliat, ori dintr-un rău ireparabil într-un jucător indispensabil, ori din adversar în coechipier”.

    Finalul postării lui Teodorovici clarifică pretențiile moraliste ale opoziției: ”politica, mai ales când vine vorba de frăția procentelor, este cel mai tare târg on și off-line ce vă oferă cel mai bun înălbitor pentru petele de integritate, cel mai puternic odorizant pentru rufele murdare spălate în public, cel mai gustos praf de mirodenii stilistice pentru servirea mesajelor pline de goliciune, ba chiar și rețete asortate de curățire a conștiinței”.

    Тема:
    Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Viorica Dăncilă (37)
    Tagurile:
    Moțiunea de cenzură, Eugen Teodorovici


    Știrile Zilei