00:01 17 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.45
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    142913

    ”Acum suntem în Opoziție – deci ne vom comporta ca atare”. ”Dacă va trece moțiunea de cenzură, vor urma negocieri”

    BUCUREȘTI, 26 aug - Sputnik, Evan Răutu. Dacă până acum câteva săptămâni a fost un apărător al Guvernului, mai ales după căderea lui Liviu Dragnea. Astăzi Călin Popescu Tăriceanu a făcut pasul decisiv, rupând Coaliția de guvernare.

    Dar, ca și cum nu ar fi fost suficient, acum puțin timp Tăriceanu a făcut o declarație uluitoare: ALDE va vota moțiunea de cenzură inițiată de PNL, fiind chiar sigur că asta va duce la căderea Guvernului!

    ”Acum suntem în Opoziție – deci ne vom comporta ca atare și vom vota Moțiunea”, a spus senin Tăriceanu. Fostul premier trece peste faptul că el a guvernat minoritar, cu sprijinul ”opoziției” PSD care, dacă ar fi votat „ca atare”, cabinetul Tăriceanu ar fi căzut repede – și odată cu acesta cădea și cariera sa politică.

    Deci, după ce a atacat de sute de ori PNL, acum Tăriceanu se înhamă la căruța lui Orban. Și, după ce l-a atacat pe Iohannis, acum iată-l votând moțiunea inițiată de partidul care-l susține pe Iohannis!

    În schimb, Mihai Gâdea, în emisiunea căruia a făcut Tăriceanu declarațiile, a întrebat dacă ar lua parte într-o altă formulă de guvernare, alături de PNL și alte grupări din opoziție. Răspunsul a fost uluitor – pentru că nu a fost NU.

    ”Nu am ieșit de la guvernare ca să intrăm neapărat într-o alta formulă”, a spus Tăriceanum completând interesant: ”Dacă va trece moțiunea de cenzură, vor urma negocieri și vă pot spune că prima tentație este să nu intrăm într-o noua formulă de guvernare”.

    Guvernarea Nu este prima noastră opțiune, a subliniat Tăriceanu – ceea ce nu înseamnă un refuz. Fără alte comentarii!

    Captură ecran Antena 3
    © Photo : Antena3
    Captură ecran Antena 3

    Știrile Zilei