16:33 05 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.51
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    Klaus Iohannis

    Iohannis, o primă gafă de sute de milioane de euro! O ”afacere” despre care nu s-a vorbit

    © Photo : Președintele României
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    1647811

    De ce această gafă de 200 de milioane de euro? E vorba doar de superficialitatea președintelui?... O ”afacere” despre care nu s-a vorbit.

    BUCUREȘTI, 29 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Presa a reacționat când șeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, a anunțat că bugetul pentru achiziția celor 5 avioane F16 se apropie de 300 milioane euro.

    Uimirea presei se justifică prin declarația de ieri a președintelui Klaus Iohannis, după ședința CSAT de miercuri, în care a fost avizată cumpărarea a încă cinci avioane F16. Președintele a vorbit de o achiziție de peste 100 milioane de euro!

    „E vorba de a achiziţiona încă 5 avioane F16, Guvernul a venit cu un proiect de lege care a fost avizat favorabil pentru achiziţii mai mari de 100 milioane de euro”, a spus Iohannis.

    În realitate, dacă Iohannis cunoștea proiectul de lege, vedea că acolo e vorba de 280 milioane de euro, plus TVA. Defalcat, prețul înseamnă 130 milioane Euro, pentru contractul cu Guvernul Republicii Portugheze şi 150 milioane Euro (echivalent USD) pentru contractul cu Guvernul SUA.

    Deci, de ce nu a spus clar președintele că e vorba de 300 de milioane? De ce această gafă de 200 de milioane de euro? Sigur, gafa în sine nu ne costă nimic – e vorba doar de superficialitatea președintelui sau?...

    Nu s-a vorbit mult de această ”afacere”, așa că să analiză, câteva detalii.

    Proiectul de lege ”Pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului “Avion multirol al Forțelor Aeriene”” a fost pe primul loc azi în ședința Guvernului.

    Totuși, proiectul de lege aparține Guvernului Dăncilă, fiind redactat și publicat în ultimele zile ale guvernului Dăncilă, de ministrul Leș, pe site-ul MApN pe 26 septembrie 2019.

    Limita pentru trimiterea sugestii a fost 6 octombrie 2019, iar data încheierii consultării publice a fost 26 octombrie 2019. Dar, pe 1 octombrie a fost depusă moțiunea, iar pe 10 octombrie a căzut Guvernul.

    ”Bugetul total al acestui program era undeva la 300 milioane de euro. Pe acordul bilateral guvernamental cu Portugalia era undeva la 175 milioane euro, necesarul de finanțare”, a declarat la finalul ședinței de Guvern, șeful Cancelariei, Ionel Dancă. Ce nu a spus Dancă a fost suma pentru guvernul SUA.

    Deci, vorba ministrului Nicolae Ciucă – e ”regim de urgență, sunt implicate și SUA”. Problema e că tot din SUA s-a făcut și oferta pentru noile F-35A - 82,4 milioane de dolari în 2020, 79,17 milioane în 2021 şi 77,9 milioane în 2022 (conform Departamentului Apărării).

    Reținem așadar că 5 avioane noi, model recent, costă tot cam cât cele 5 modele vechi și folosite. Dar, ce ne băgăm noi în chestiunile armatei – poate că nici pe președinte nu-l interesează, de aia o fi dat și cu 200 milioane mai puțin.

    În acest sens, poate ne dau acum ex-miniștrii Leș și Teodorovici mai multe detalii despre această achiziție – ca și despre acel avans plătit urgent după schimbarea Guvernului, la cererea noului ministru, generalul Ciucă.

    Tematic

    Igor Dodon i-a expediat un mesaj de felicitare lui Klaus Iohannis
    Dan Barna îl felicită pe Iohannis și cere anticipate
    Ultima oră: Iohannis a convocat CSAT, probleme vitale, multe controverse!
    Iohannis anunță cheltuieli militare controversate – dar despre o sumă uriașă… TACE!
    Ciuvică face praf varianta Ciolacu – care l-ar ajuta pe Iohannis și PNL
    Educatoarele, vizate! Iohannis a întors legea de la promulgare!
    Mircea Badea l-a făcut praf pe Iohannis – ”Iată de va spune președintele familiei Luizei”
    Noul mandat al lui Iohannis, validat de CCR – președintele nu s-a abținut de la atacuri
    Tagurile:
    Afacere, Euro, Milioane, Klaus Iohannis


    Știrile Zilei