14:18 09 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.33
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.73
    Klaus Iohannis

    Premieră la Parlament – Președintele a schimbat sensul manifestării!

    © REUTERS / Inquam Photos / Octav Ganea
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    1501121

    Iohannis a pus accentul pe atacul la ”regimul criminal comunist”, și a lăudat… propria alegere – vot pentru UE și NATO, ”într-o Europa asaltată de lideri politici populiști, fără simțul răspunderii”

    BUCUREȘTI, 2 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Pentru prima dată, ședința solemnă dedicată Zilei Naționale a României are loc după data de 1 Decembrie.

    Deschisă de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a continuat cu discursul președintelui României, Klaus Iohannis.

    În ciuda faptului că nu are nicio legătură cu 1 Decembrie 1918, Iohannis a pus accentul pe atacul la ”regimul criminal comunist”, făcând o legătură cu aniversarea celor 30 de ani de la Revoluție. Mai bine zis, un prilej pentru a transfera momentul de omagiu adus Marii Uniri către… UE și NATO!

    Iohannis a comis o altă mistificare, declarând votul primit de el la prezidențiale un vot pentru… parcursul european! Cu alte cuvinte, consideră că restul voturilor au fost anti-europene!

     

    ”Prin alegerile făcute la referendum, la scrutinul european și la cel prezidențial, românii au votat pentru a nu uita cine suntem și încotro vrem să ne îndreptăm”, a spus Iohannis, completând ”Ce legătură mai puternică cu idealurile istorice pe care le celebrăm în aceste zile decât această reconfirmare fermă a identității noastre naționale!”.

    Deci Iohannis suprapune idealurile României Mari cu scrutinele pe care le-a abordat pe baza atacului la un segment politic – încurajând trivialitățile și acuzațiile nefondate! Ce legătură există între sloganul dominant ”Muie PSD” și România Mare? Poate în mintea și conștiința lui Iohannis…

    ”Grație tuturor acestor răsunătoare victorii ale votului democratic din acest prim an al celui de-al doilea veac de existență a țării noastre, am dovedit, fără putință de tăgadă, că românii, în ciuda împrejurărilor dificile, sunt europeni autentici și împărtășesc și își asumă aceleași valori și repere ca ceilalți cetățeni ai bătrânului nostru continent”, a declarat Iohannis.

    Deci, o transformare a manifestării dedicată Marii Uniri într-o deșănțată laudă de sine și o politizare nepermisă!

    Iohannis jignește state și personalități europene, fără să nominalizeze, lăudându-se cu o aroganță inegalabilă – și arogându-și meritele unui vot „al românilor” – în condiții în care numai o treime dintre ei l-au preferat. De fapt, mult mai puțini, pentru că în mare parte votul a fost anti-PSD și anti-Dăncilă, nu pentru Iohannis!

    ”Într-o Europă în care, în unele state, democrația este asaltată de lideri populiști lipsiți de simțul răspunderii, de contestarea primejdioasă a unor valori considerate până ieri inalienabile, de decizii incompatibile cu respectul datorat partenerilor și aliaților, românii au ales, fără echivoc, valorile etice și politice care i-au inspirat și pe vizionarii părinți fondatori ai Uniunii Europene”, a spus Iohannis.

    După ce a lăudat diaspora, Iohannis a încheiat, folosind, fără rețineri, sloganul său electoral chiar la această manifestare dedicată României Mari – și Marii Uniri din 1918.

    ”Împreună, să facem România normală, țara puternică pe care au visat-o înaintașii, societatea democratică la care au sperat cei care și-au dat viața pentru libertate în urmă cu 30 de ani, o singură țară, prosperă, a tuturor, așa cum și-o doresc tinerii noștri!”, a declarat Iohannis.

    Deci, o premieră pentru România – sensul manifestării omagiale a fost schimbat de președintele statului – personaj care începe să dezvolte un fel de cult al personalității, puternic încurajat de cei din anturajul său politic.

    Întregul discurs îl puteți citi pe site-ul Administrației prezidențiale

    Reamintim că, în calitate de primar, Iohannis nu a participat la manifestațiile dedicate Zilei Naționale – fapt expus de cunoscuta publicație ”Justițiarul” din Sibiu.

     

    Postare Marius Albin Marinescu
    Postare Marius Albin Marinescu

     



    Știrile Zilei