22:46 23 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.19
  • USD17.77
  • RUB0.28
  • RON4.01
  • UAH0.73
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    713818

    Vești rele pentru mii de copii. Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că, în acest moment, Guvernul PNL are patru metode prin care încearcă blocarea dublării alocațiilor de stat pentru copii.

    BUCUREȘTI, 6 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Orban a declarat că ia în calcul prorogarea termenului, atacarea la Curtea Constituțională a României, angajarea răspunderii ori modificarea prevederii astfel încât să aibă loc o creștere rațională a alocațiilor.

    Legea prin care se dublează alocațiile se află pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

    În opinia premierului, dublarea alocațiilor reprezintă o lipsă de responsabilitate categorică din partea PSD.

    ”Noi când au dat ei termeni de atac la Curtea Constituțională, PNL și-a angajat răspunderea la legea bugetului de stat și pe legea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu ai prevăzute sumele de bani pentru a susține această creștere”, a declarat Orban, potrivit edupedu.ro 

    Acesta a adăugat că Partidul Național Liberal își dorește creșterea alocațiilor pentru copii, dar o creștere sustenabilă, pentru care să existe banii necesari și care să nu fie o creștere care într-un fel să creeze dezechilibre grave, atât la nivelul bugetului, cât și la nivelul diferitelor categorii de plăți sociale sau de altă natură care se efectuează în sistemul public din România.

    Reamintim că, în primăvara anului trecut, la dezbaterea în Parlament a Legii bugetului pe 2019 liberalii au depus un amendament care a crescut alocaţiile la nivelul din prezent.

    Guvernul Dăncilă a criticat măsura, apoi Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care au fost majorate alocaţiile la nivelul prevăzut de amendamentul PNL, susţinând că de fapt decizia “corectă” a fost cea luată de PSD-ALDE.

    În decembrie 2019, PSD a votat un amendament la legea de aprobare a Ordonanței dată pentru dublarea alocației în primăvară, prin care se dublează din nou cuantumul alocației de stat pentru copii.

    Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârsta între 0 şi 2 ani ar creşte la 600 de lei, de la 300 cât este acum, la fel şi pentru copiii cu dizabilităţi alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani creşte de la 150 de lei la 300 de lei.

    Legea se aplică din luna următoare promulgării de către președintele României, potrivit textului acesteia. Până la această dată, Iohannis nu a promulgat această lege.

    Potrivit Legii nr. 214/2019, alocațiile de stat pentru copii trebuie să fie majorate de la 1 ianuarie 2020 și cu rata inflației din anul anterior. În 2019, rata inflației a fost de 3,8 procente.

    Tematic

    Alocații copii: se vor tăia veniturile minorilor - Iată din ce motive
    Românii din Germania, important: alocații pentru copii chiar dacă aceștia trăiesc în țară
    Alocații de stat pentru copii 2020: ce pregătește Guvernul, schimbare majoră
    Tagurile:
    Alocații, Ludovic Orban


    Știrile Zilei