08:54 25 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.85
  • RUB0.27
  • RON4.02
  • UAH0.73
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    190082

    Premierul Orban a recunoscut incapacitatea Guvernului de a respecta promisiunile făcute, iar ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, s-a raliat acestei declarații.

    BUCUREȘTI, 19 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O zi care merită consemnată - liberalii au recunoscut: nu sunt în stare să susțină creșterile alocațiilor pentru copii, precum și a pensiilor. Asta în ciuda existenței unor legi care prevăd creșterile – dintre care unele au fost inițiate chiar de ei.

    Paranteză: în general, politica liberală nu ar trebui să vizeze prioritar măsuri sociale, așa cum a făcut PNL din opoziție – ci investițiile și proiectele generatoare de oportunități pentru mediul privat.  Ei bine, liberalii au anulat chiar această rațiune de existență prin oprirea proiectelor de autostrăzi, de exemplu, prin anularea unor parteneriate public private, liberalii și-au desființat propria

    Revenind la ziua de azi, ea a fost marcată de declarațiile lui Orban, făcute într-un interviu acordat Hotnews.

    ”Guvernul nu are bani de acasă și nu poate aduna bani din eter. (...) Această lege (a creșterii alocațiilor, n.n.) a fost o răzbunare a PSD pe noi”, a spus Orban, acuzând că a fost ”un demers populist, care arată ce potențial periculos care există în Parlament”.

    Afirmația următoare e chiar uluitoare: ”În nicio țară civilizată din lumea asta, în care oamenii au o educație economică, dacă vine un partid și promite dublarea pensiilor sau dublarea alocațiilor, partidul acela nu este luat în serios”, afirmă Orban, deși propunerea legislativă a aparținut inițial PNL!

    Orban a continuat și cu celălalt capitol – pensiile. Vor crește acestea cu 40% din septembrie, așa cum e prevăzut? ”Nu e 100% asta”, a răspuns Ludovic Orban.

    ”Banii sunt prevăzuți, dar totul depinde de cum evoluează economia, dacă reușim să asigurăm un trend economic solid, o creștere economică consolidată, să relansăm investițiile, să îmbunătățim colectarea”, a spus Ludovic Orban.

    Da, ați citi corect: ”banii sunt prevăzuți dar… depinde”! Ați mai auzit așa ceva? Și da, e același Orban care a afirmat că e doar un guvern de tranziție și că dorește anticipate… același vorbește de un întreg program de măsuri, pe termen lung!

    ”Vom crește pensiile cu siguranță, dar nu vom lua o decizie care să afecteze evoluția economiei pe termen lung”, spune Orban, care mai aruncă o bombă: ”Sper să nu vină și o criză economică  - ne va pune într-un impas extrem de grav, pentru că în ultimii 3 ani s-a dezechilibrat grav economic românească”.

    Ei bine, după ce premierul Orban a recunoscut incapacitatea Guvernului de a respecta promisiunile făcute, vine și ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, care se raliază imediat:

    ”Premierul României a făcut o declarație pe care o susțin 100%”, spune Cîțu, care formulează în felul următor: ”Dinamica creșterilor cheltuielilor cu asistența socială este condiționată, ca în orice țară din lume, de evoluția economiei și a încasărilor la buget”.

    Florin Cîțu uită două aspecte: creșterile sunt prevăzute de lege și PNL nu s-a zgîrcit cu promisiunile. Până după alegerile prezidențiale, laitmotivul liberalilor a fost ”Guvernul PNL va respecta legea pensiilor cu privire la creşterea acestora”. O simplă căutare pe internet a declarațiilor președintelui PNL e relevantă în acest sens.

    În privința alocațiilor, Cîțu spune clar: ”Dublarea alocațiilor, 7.5 miliarde lei, NU a fost inclusă în buget și este nevoie de resurse suplimentare - venituri mai mari decât cele bugetate și/sau reduceri de cheltuieli”.

    Ministrul Finanțelor mai face o afirmație interesantă despre ”situația României unde 2/3 din cheltuieli curente sunt salarii și asistență socială”.

    ”Venim cu SOLUȚII atât pe partea de cheltuieli (reorganizarea aparatului administrativ) cât și pe partea de venituri (informatizarea ANAF) pentru a repara mizeriile și populismele guvernărilor PSD din ultimii ani”, scrie Florin Cîțu pe Facebook, adăugând că ”Bugetul pentru 2020 este construit pe legislația în vigoare și are bugetate venituri (estimate) pentru toate cheltuielile care erau în vigoare în acel moment”.

    Păi… tocmai spunea Orban că nu se știe dacă se vor majora pensiile! Cert este că, așa cum menționam, ziua de azi e una de menționat în calendar, eventual ”ziua recunoașterii”.

    Din acest punct de vedere, liberalii au preluat modelul Iranului: iranienii au ținut-o sus și tare că nu au doborât avionul, apoi au recunoscut, ”cu onestitate”, că l-au doborât! Liberalii au susținut sus și tare că vor mări pensiile și alocațiile, acum recunosc, ”cu onestitate”, că nu sunt în stare.

    Tematic

    Știrea serii: Rezultatul moțiunii – demisia ministrului Florin Cîțu!
    Daniel Zamfir pune lațul de gâtul lui Florin Cîțu - anunță o mutare radicală!
    Florin Cîțu a pregătit lovitura: Teodorovici va fi înlocuit dintr-o funcție importantă
    Tagurile:
    Florin Cîţu, Ludovic Orban


    Știrile Zilei