11:49 04 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.12
  • USD18.43
  • RUB0.23
  • RON4.17
  • UAH0.67
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    35825

    Președintele Klaus Iohannis susține primele declarații de presă după situația ivită prin demisia ministrului Sănătății Victor Costache și propunerea de înlocuire a acestuia de către secretarul de stat Nelu Tătaru

    BUCUREȘTI, 26 mart - Sputnik, Marius Holdean. Președintele Iohannis a declarat astăzi că a luat act de demisia domnului Costache și că a semnat numirea noului ministru. Președintele a arătat că noul ministru cunoaște situația și că acesta trebuie să ia urgent măsurile necesare pentru combaterea răspândirii virusului.

    Iohannis a anunțat, de asemenea, că începând cu ora 17 va participa la o videoconferință cu membrii Consiliului European și că pandemia afectează puternic toate statele membre UE, de aceea e nevoie de acțiune comună susținută.

    Iohannis a precizat că va insista la discuțiile cu liderii europeni pe aspecte foarte importante din perspectiva României și a priorităților țării. El a dat ca exemplu faptul că, la nivelul EU, prin Comisia Europeană, au fost demarate achizițiții în comun de mănuși, echipamente de protecție, ventilatoare, echipamente de laborator.

    În acest sens, Iohannis spune că a devenit crucială urgentarea achizițiilor comune, fiind important ca aceste proceduri să fie terminate cât mai repede pentru ca România să poată intra rapid în posesia acestor produse.

    ”La nivel european s-a decis în baza unui proiect aprobat în timpul președinției noastre constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale în cadrul unui mecanism european comun de răspuns la dezastre”; a recunoscut Iohannis valoarea președinției asigurate de România la nivelul UE pe vremea guvernării PSD și a menționat că România este primul stat membru al UE care a primit acceptul Comisiei pentru constituirea acestei rezerve a UE pe teritoriul țării noastre.

    Într-o primă etapă achiziția făcută de România în numele UE în valoare de 10 milioane va viza ventilatoare, măști și echipamente de protecție. Procedura de achiziție e independentă de procedurile derulate de Comisia Europeană, dar vom putea și noi să cerem o parte din acestă rezervă strategică, a mai spus Iohannis care a precizat că va prezenta eforturile făcute deja de România în proiect și că va cere o finanțare mai mare pentru acest mecanism.

    ”Le voi transmite partenerilor noștri din UE că avem nevoie de lanțuri de aprovizionare intacte iar pentru asta trebuie eliminate blocajele. Libera circulație a bunurilor e esențială și pentru menținerea activității economice. Comisia Europeană a elaborat deja recomandări în acest sens”, a menționat Iohannis în declarația sa de presă.

    El a adăugat că un alt aspect pe care îl va menționa la videoconferința din această seară va fi repatrierea românilor aflați fie în afara UE, fie în state membre, care vor să revină în România și că în acest punct e importantă cooperarea, mai ales că multe state au impus restricții.
    Cea mai vulnerabilă categorie sunt muncitorii sezonieri, facem tot ce putem pentru a-i aduce acasă în contextul restricțiilor, a promis președintele României.

    De asemenea, Iohannis a spus că va vorbi și despre necesitatea găsirii unor soluții de atenuare a crizei în plan economic și social, arătând că efectele se resimt în toate statele membre, iar situația se înrăutățește constant.

    ”România e puternic afectată de criză, mai ales în sectorul industrial și avem mare nevoie de acțiune coorodnată la nivelul UE. Trebuie să gândim o strategie de recuperare post criză, iar Comisia Europeană trebuie să înțeleagă că trebuie un plan pentru sprijinirea recuperării”, a arătat Iohannis.

    El a observat că Uniunea în ansamblu traversează o perioadă extrem de dificliă, dar s-a arătat convins că proiectul european va ieși întărit din acestă grea încercare.

    În final, Iohannis a făcut un apel către români să respecte restricțiile impuse de autorități și să stea acasă ca să își protejeze sănătatea.



    Știrile Zilei