14:03 04 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.44
  • RUB0.25
  • RON4.04
  • UAH0.65
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    123570

    Jurnalistul Ion Cristoiu i se adresează președintelui Iohannis cerându-i să-și asume conducerea ”Războiului cu Criza” deoarece din calitatea de președinte al țării care nu mai așteaptă alte alegeri are cea mai bună poziție să își asume acest rol.

    BUCUREȘTI, 30 mart - Sputnik, Marius Holdean. Ion Cristoiu are un mesaj de îndemn la adresa președintelui Iohannis pe blogul său personal

    ”Klaus Iohannis, preia comanda!”, i se adresează Cristoiu președintelui, arătând că mai mult decît în alte locuri ale lumii, cetățenii României își îndreaptă privirile spre o singură persoană, iar acea persoană e șeful statului.

    Acolo unde șeful statului e doar decorativ (vezi Italia, Ungaria, Bulgaria) persoana respectivă e premierul și populația așteaptă de la acesta mesaje de îmbărbătare, mai scrie Cristoiu.

    ”Nu goale, cum au fost cele ale lui Klaus Iohannis de pînă marți, 24 martie 2020, ci pline de conținut, mai ales pe dimensiunea speranței că împreună vom trece peste acest hop. România e republică semiprezidențială. Cu toate acestea șeful statului rămîne în postdecembrism persoana cu imaginea de cel mai puternic om din țară. Prin urmare, președintele Klaus Iohannis e obligat să-și asume conducerea Războiului cu Criza”.

    Pentru Cristoiu e clar că uriașa problemă din administrarea Crizei în România constă în ”brambureala absolută. Nu numai de organizare, dar și de comunicare”.

    Jurnalistul îl ironizează pe ministrul de Interne Marcel Vela, arătând că ordinul semnat de acesta prin care ”Poliția în loc să prindă infractorii stă în poziție de drepți timp de cântarea a trei strofe din Imnul național va rămîne în Istoria imbecilității vesele din postdecembrism”.

    Observând lipsa de claritate și coordonare în gestionarea crizei, Cristoiu se întreabă dacă n-ar fi fost normal ca fiecare dintre cei de la conferința de ieri să fi vorbit în prezența lui Klaus Iohannis, de la Cotroceni, într-o conferință de presă condusă, girată, de șeful Statului?

    Și aceasta ”deoarece dezastrul din administrarea Crizei e dat și de absența unui Lider care să-și asume comunicarea, care să dea autoritate măsurilor luate și mai ales încrederea că totul e sub control. Și acest lider în România de azi nu poate fi decît Klaus Iohannis”, crede Cristoiu.

    Jurnalistul explică și faptul că România are în Klaus Iohannis persoana ideală pentru asumarea unor măsuri nepopulare, deoarce acesta e la al doilea mandat și tocmai ce a fost ales cu un scor zdrobitor. Are un capital politic uriaș.

    ”Are așadar de unde să piardă. Acest capital politic uriaș e important și prin raportare la toți ceilalți lideri politici ai momentului. Ludovic Orban e o glumă ieftină a naturii politice. A ajuns premier prin voința lui Klaus Iohannis. În lunile de mandat, dar mai ales în săptămînile în care asuda la gîndul că ar putea să nu mai fie premier, el și-a pierdut și bruma de simpatie pe care o mai avea de pe vremea cînd cînta din gură și la mandolină. Opoziția n-are la ora actuală nici un lider de autoritate. Victor Ponta e de departe cel mai activ și cel mai bun, dar fostului premier îi lipsește partidul de autoritate”, radiografiază jurnalistul situația prezentă.

    Așa că jurnalistul este de părere că tocmai președintele țării ar trebui să aibă zilnic conferințe de presă în care să arate românilor că știe tot ce mișcă în materie de administrare a crizei, că e cu ochii pe Guvern, pe administrația locală, că oamenii simpli să i se adreseze lui, pentru că el e deasupra răfuielilor politice. Iar aceste conferințe ar avea și o valoare de excepție în materie de îmbărbătare a populației, pentru că îmbărbătarea ”depinde crucial de sentimentul omului simplu că acolo, sus, Cineva veghează și mai ales conduce în Războiul cu Criza”.

    Tematic

    Cristoiu și Crețu îi cer explicații lui Iohannis despre ”dezastrul” european
    Ion Cristoiu dezvăluie singurele ”două variante ale lui Iohannis” – paralela cu Ceaușescu
    Cristoiu avertizează asupra pericolelor instaurării stării de urgență
    Cristoiu îi arată cu degetul pe ”îmbogățiții de Coronavirus”
    Trump, mesaj puternic în noapte – a răspuns la o întrebare esențială pusă de Cristoiu!
    Cristoiu despre declarațiile lui Iohannis: ”mesaje de apă chioară”
    Tagurile:
    Klaus Iohannis, Ion Cristoiu


    Știrile Zilei