02:04 28 Mai 2020
În direct
  • EUR19.49
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.02
  • UAH0.66
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    47941

    OUG privind prelungirea mandatelor autorităţilor APL şi unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din acest an a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede că alegerile locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă

    BUCUREȘTI, 9 apr - Sputnik, Marius Holdean. Guvernul a aprobat în ultima şedinţă Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

    Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă, se arată în OUG.

    De asemenea, prin același OUG, mandatele autorităţilor administraţiei publice locale se prelungesc până la data preluării, în condiţiile legii, de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

    Potrivit noii OUG, la alegerile locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor se va reduce la jumătate.

    Totodată, pentru candidaturile la consiliul local şi funcţia de primar din aceeaşi circumscripţie electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean din aceeaşi circumscripţie electorală, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor prezenta câte o singură listă de susţinători.

    Prin derogare de la legea actuală, OUG emisă de Guvernul Orban mai prevede că partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta să depună la Biroul Electoral Central, în cel mult 30 de zile de la începerea perioadei electorale, liste de susţinători la nivel naţional, care cuprind un număr minim de 25.000 de alegători, din care cel puţin 500 de alegători în fiecare judeţ şi 1.000 în municipiul Bucureşti.

    Bani în loc de semnături

    În ordonanţă se mai precizează că partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta ca, în locul depunerii listelor de susţinători, să facă dovada depunerii în contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul judeţului respectiv sau al municipiului Bucureşti, după caz, a unor contribuţii electorale în valoare de cel puţin 50 de salarii de bază minime brute pe ţară.

    Candidatul independent poate opta ca, în locul depunerii unei liste de susţinători, să facă dovada depunerii în contul bancar deschis pentru campania electorală a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează.

    La alegerile locale din acest an partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea opta să întocmească şi să depună electronic, în condiţiile legii, dosare de candidatură. Listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic, în condiţiile legii, se menţionează în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.

    Totodată, prin această ordonanţă se modifică şi articolul 151, alineatul 3, din OUG privind Codul administrativ.

    Potrivit modificării, mandatul primarului se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri în condiţiile legii.

    Tăriceanu, cel mai înfocat critic al Ordonanței

    Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat la scenă deschisă acest OUG, arătând că Guvernul a luat această decizie fără consultări cu partidele, fără consultări cu primarii, fără să-şi pună semne de întrebare dacă o lege organică poate fi modificată prin Ordonanţă de Urgenţă.

    ”Guvernul propune, pe de o parte, micşorarea numărului de semnături necesare pentru candidaturi (bravo!) sau înlocuirea semnăturilor cu sume de bani (contribuţii electorale, cum le numesc ei). Şi aici nu pot să nu mă gândesc cum sau de ce au ajuns guvernanţii să se gândească să «cumpere semnături». Căci seamănă incredibil de mult cu varianta cumpărării de voturi, (infracţiune, de altfel). Lista de semnături are un rol democratic de filtru în prefaţarea procesului electoral. De ce să renunţi la acest filtru şi să-i pui un preţ în bani?”, a scris ieri Tăriceanu pe pagina sa de facebook ca reacție la OUG-ul dat de Guvern.

    Liderul ALDE atacă în mod special propunerea de a folosi banii în loc de semnături, indicând și motivele pentru o asemenea modificare legislativă de proporții.

    Și anume, Tăriceanu crede că activiştii PNL ”sunt îngrijoraţi de cum ar putea să mai iasă în stradă în următorii 50 de ani pentru a strânge semnături pentru Lucovid Orban! Și atunci ce şi-au zis mai marii partidului: «hai să folosim ceva din banii pe care i-au făcut ai noştri cu importurile de măşti şi echipamente medicale şi să sărim cu banu’ în loc să ne expunem pe stradă să strângem semnături»!”.

    În acest ritm, liderul ALDE se aşteaptă ca ”cei de la PNL să nu mai organizeze deloc vot popular şi să dea o ordonanţă (poate chiar militară) prin care să fie declarat câştigător al alegerilor partidul care are conturile cele mai grase ”.

    Liderul ALDE promite că OUG-ul va fi îndreptat în Parlament pentru a readuce democraţia în matcă ei.

    „Pare din ce în ce mai mult că PNL-ului îi place mai mult în dictatură militară decât în democraţie! Cine s-ar fi gândit că în micuţul Lucovid stătea ascuns un mare dictator?”, a mai scris Tăriceanu pe contul său de Facebook.
    Tagurile:
    alegeri locale, OUG


    Știrile Zilei