22:48 11 Mai 2021
În direct
  • EUR21.48
  • USD17.84
  • RUB0.24
  • RON4.36
  • UAH0.64
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    111520

    Senatorul social democrat spune că a votat acele modificări tocmai pornind de la starea de urgență în care se află România și care va continua, potrivit decretului dat astăzi de Klaus Iohannis.

    BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul ministru al Educației, Liviu Pop, spune că, în fapt, prin ceea ce s-a modificat și completat la Legea Educației Naționale se dă posibilitatea desfășurării cursurilor online, a evaluării admiterilor online, în așa fel încât anul universitar 2019-2020, precum și anul școlar să se încheie în condiții foarte bune, iar elevii și studenții acestei țări să nu aibă de pierdut sau de suferit.

    ”Cu siguranță mâine, în plenul Senatului, toți colegii noștri senatori vor vota în unanimitate acest proiect de lege tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor și studenților și, până la urmă, al tuturor celor implicați în actul educațional din România”, a explicat Pop.

    Astfel, după articolul 25 din Legea Educației Naționale se introduce un nou articol, art. 251, cu următorul cuprins:

    Art. 251. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin.(1), în situațiile declarate de urgență sau de asediu potrivit prevederilor constituționale, activitățile desfășurate în învățământul preșcolar și școlar se pot desfășura și online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învățătură prevăzut de art. 32 din Constituție.
    (2) Pentru învățământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării elaborează Metodologia derulării activităților în unitățile de învățământ in sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfășurarea procesului didactic în cele mai bune condiții, se arată în Proiectul de lege pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011.

    Alte modificări se referă la învățământul superior, mai exact la faptul că universitățile pot organiza admitere pentru anul universitar 2020-2021 în formă online potrivit metodologiei aprobată de senatul universitar.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Liviu Pop

    Știrile Zilei