04:00 11 August 2020
În direct
  • EUR19.44
  • USD16.55
  • RUB0.22
  • RON4.02
  • UAH0.60
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    16660

    Proiectul est deci esențial pentru strategia autorităților – dar există și posibilitatea respingerii în Parlament, ceea ce ar da totul peste cap – în condițiile în care starea de urgență expiră pe 14 mai.

    BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik, Evan Răutu. La această oră, comisiile de specialitate al Senatului dezbat proiectul de lege (iniţiat de Guvern) prind măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în „situaţia de alertă”.

    După cum s-a anunțat, din 15 mai, odată cu încetarea stării de urgenţă, autoritățile intenționează să declare situația de alertă.

    După avizele din comisiile de specialitate și raportul din Comisia juridică, tot azi, probabil în cursul după-amiezii, proiectul va fi dezbătut şi votat de plen.

    ”Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şedinţa de plen de marţi se va desfăşura cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor urmând să lucreze de la distanţă - votul va fi dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute”, anunță Agerpres.

    Proiectul est deci esențial pentru strategia autorităților – dar există și posibilitatea respingerii în Parlament, ceea ce ar da totul peste cap – în condițiile în care starea de urgență expiră pe 14 mai.

    În acest sens, s-a înregistrat deja o solicitare suplimentară a influentului senator PSD Mihai Fifor.

    ”PSD cere însă Guvernului să ofere de urgență date clare, reale și complete asupra situației actuale pentru ca Parlamentul să dezbată și adopte în deplină cunoștință de cauză proiectul de lege care instituie starea de urgență”, a transmis Fifor.

    Precizăm că Proiectul de lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă a unor ”măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale”, arată sursa citată.

    Printre măsuri sunt obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Începe bătălia pentru Senat: ce candidați propun partidele
    PSD, categoric: Legea autonomiei nu va trece de Senat!
    Inconștiență în Senat pe tema Coronavirus! Românii trebuie să știe!
    Un nou președinte interimar la Senat: cine este acum al doilea om în stat
    Acum: S-a votat în Senat proiectul Autonomiei Ținutului Secuiesc
    Tagurile:
    Guvern, Senatul României


    Știrile Zilei