13:31 23 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.60
  • USD16.66
  • RUB0.22
  • RON4.03
  • UAH0.59
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    125914

    În discursul de luni din Parlament, ministrul Educației a vorbit despre cele 7 luni de mandat ale sale și nu a pierdut nici o ocazie să își atace predecesorii la cârma învățământului.

    Va rămâne sau nu Monica Anisie la cârma MEC? Cel mai probabil că da, pentru că moțiunea simplă de astăzi nu are efecte juridice.

    În schimb, eu propun să ne uităm și în alte părți. În primul rând, astăzi a fost a doua zi când ministrul Educației și Cercetării nu și-a mai prezentat agenda public, așa cum obișnuia până acum.

    Apoi, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării a fost o activitate intensă, ca și cum s-ar fi încercat îngrășarea porcului în ajun, prin informarea elevilor, părinților și dascălilor în legătură cu admiterea la liceu, examenul de bacalaureat și cel de titularizare. Asta după ce, zilele trecute, elevii au acuzat ministerul că nu le oferă informații referitoare la examene, iar ei trebuie să le ia din presă, nu de pe site-ul oficial edu.ro. Tensiuni mari sunt și în rândul profesorilor, care erau total bulversați în ceea ce privește examenele naționale de titularizare sau definitivat din 2020.

    Încă de vineri după amiază au apărut zvonuri că va fi demisă. Prin Minister, dar și prin inspectoratul școlar, acest zvon a fost catalogat simplu: ”Plauzibil”.

    Și atunci, se pune întrebarea dacă, nu cumva, s-a încercat, în cel de-al 12-lea ceas, atenuarea unor tensiuni, mai ales că elevii au fost încântați de ideea că Anisie ar putea să nu mai conducă MEC.

    Revenind la ziua de astăzi, Anisie a ținut un discurs tipic politicianist. Nu vreau să fiu nedreaptă și să o acuz de toate hibele sistemului de învățământ. Nu ar fi corect. Este clar că nu avea cum să rezolve nici 15 din problemele sistemului de educație din România.

    Spun, însă, că discursul său, în loc să se axeze mai mult pe ceea ce a realizat, pe programele și strategiile implementate în MEC, s-a transformat într-un joc de aruncare a vinei pe ceilalți, cu scopul de a arăta meritele personale.

    Se vede clar că la MEC este o problemă gravă de comunicare publică. Dacă Monica Anisie nu are experiență – deși e improbabil – în ceea ce privește comunicarea, atunci consilierii ar fi trebuit să o ajute pe aceasta să își construiască un discurs pozitiv, bazat, în primul rând, pe fapte, arătând care este, cu adevărat, ”România Educată”.

    Oamenii s-au săturat de vorbe și de pasat responsabilitatea. Românii vor fapte concrete, clare, care să le arate că omul sfințește locul.

    În schimb, prin discursul avut astăzi, Monica Anisie nu a reușit decât să arate că a învățat bine lecția Partidului Național Liberal de a înfiera guvernările social-democrate.

    ”Dumneavoastră puteți să depuneți câte moțiuni doriți, dar nu îi scutiți pe propriii miniștri care au gestionat cel mai mult școala românească în acești ani”, le-a transmis Anisie inițiatorilor moțiunii, PSD și Pro România.

    De ce a fost nevoie, totuși, ca Anisie să arate că este trup și suflet cu partidul, în detrimentul oricăror precizări care ar fi demonstrat că, timp de 7 luni, de când este la MEC, a implementat programe și strategii?

    Probabil fiindcă politicul este unica pârghie prin care se poate menține în funcție. Și, o dată cu sine, și prietenele sale despre care Sputnik a scris deja aici

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    PNL, Monica Anisie

    Știrile Zilei