02:53 04 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    28492

    Pe fondul lipsei de ofertă a PSD, la vârf nu se produce nicio schimbare, în ciuda gafelor PNL, a neplății alocațiilor majorate, a pandemiei, a imposturii etc.

    BUCUREȘTI, 30 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Intrat în tradiția analizei politice, ”Barometrul Europa FM” de luna aceasta a fost publicat acum puțin timp. Ca de obicei sondajul a fost realizat de IMAS (la comanda Europa FM),  datele au fost culese în perioada 5 – 27 iunie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1 la sută.

    Spre deosebire de lunile precedente, PNL înregistrează o creștere ușoară, de la de la 32,6% în luna mai, la 33%, fiind pentru prima dată în acest am când liberalii cresc. E de precizat că, în ianuarie, procentul cu care erau creditați liberalii era de 47% - ceea ce părea greu de cezut.

    Dar, problema apare la PSD, care scade cu peste 1 procent! Acum PSD are 21,9% față de 23% în luna mai.

    În schimb, o creștere se înregistrează la USR, care are acum 12,3%, față de 11,6% în mai. Atenție, la acest 12.3% se adaugă și un greu verosimil 5,8% al PLUS – deci totalul Alianței USR Plus este de 18.1… foarte aproape de PSD Ciolacu!

    La Pro România treburile stau bine, gruparea lui ponta având același scor excelent, 11,2%.

    PMP, ALDE și UDMR sunt sub 5% - PMP, cu 4,7%, ALDE cu 3,7% (față de 4,2% în mai!) iar UDMR ajunge la 3,4%.

    Ca un comentariu general – rezultă că am avut dreptate spunând că pe fondul lipsei de ofertă a PSD, la vârf nu se produce nicio schimbare, în ciuda gafelor PNL, a neplății alocațiilor majorate, a pandemiei, a imposturii etc.

    Problema e că alternativa PSD nu există – iar Marcel Ciolacu este principalul vinovat pentru asta, adoptând o strategie greșită, de personaj fără vlagă, mediocru și incapabil – ba chiar și aparent înțeles cu Puterea. În aceste condiții, cum să fie stimulat electoratul PSD?

    USR este singurul partid care are motive să crească – pentru că pe fondul gafelor și imposturii generalizate, radicalismul și nihilismul prind. USR nu are nici un program… în afara celui de a demola, de a pedepsi, ori asta este ”la modă” în întreaga lume.

    Ponta strălucește în momentul de față, este cu un cap peste ceilalți lideri actuali… dar o face de pe o treaptă mică, a unui partid al cărui singur atu este el – și, uneori, excelentele intervenții ale lui Nicu Bănicioiu.

    Deci, cele mai mari probleme după acest sondaj le are Marcel Ciolacu, care ar trebui să mai argumenteze odată teoria lui despre ”liderul eficient”. Eficient… în ce? În transformarea PSD într-o grupare mediocră, de linia a doua?

    Barometru Europa FM - Sondaj IMAS
    Barometru Europa FM - Sondaj IMAS

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Sondaj: Demiterea dr. Streinu-Cercel a fost o decizie corectă - sau dictată de interese?
    Sondaj: La 1 an după sentință, CREDEȚI că Liviu Dragnea a fost condamnat politic?
    Sondaj: câți ruși au încredere în Putin
    Sondaj CURS pe timp de pandemie: scade PNL, crește PSD și Pro România
    Sondaj devastator pentru PNL - scădere majoră! Rareș Bogdan a avut dreptate!
    Sondaj politic de ultimă oră – schimbare importantă!
    Tagurile:
    PNL, PSD, Sondaj


    Știrile Zilei