16:55 13 August 2020
În direct
  • EUR19.56
  • USD16.61
  • RUB0.23
  • RON4.04
  • UAH0.60
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    783110

    Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu se întreabă într-un editorial dacă PSD îi va oferi lui Klaus Iohannis dictatura susținând starea de alertă în versiunea Guvernului care ar fi o stare de urgență mascată.

    BUCUREȘTI, 15 iul - Sputnik, Marius Holdean. SRS arată într-un comentariu publicat pe Corectnews că, așa cum a fost redactată de Guvern, starea de alertă este mai degrabă o stare de urgență mascată sau, și mai grav, o combinație dintre starea de urgență și starea de asediu.

    SRS a ajuns la această concluzie observând cât de puternice devin ”prerogativele unora dintre autorități în a suprima și nu numai a restricționa sau suspenda drepturi și libertăți fundamentale”.

    Jurnalistul face apoi o analiză a situației lui Raed Arafat, remarcând că steaua lui a apus.

    ”Dobândind o autoritate uriașă în condițiile pandemiei, oameni politici iresponsabili aflați la butoanele puterii i-au încredințat lui Arafat competențe cărora acesta nu are cum să le facă față”, arată SRS care îl consideră vinovat pe Arafat pentru că a acceptat să intre în acest joc, depășindu-și limitele competențelor.

    Și mai vinovați sunt însă oamenii politici, crede jurnalistul pentru că aceștia, dorind să-și facă de cap, au exagerat până la exacerbare rolul specialistului în sănătate publică, încercând să se spele pe mâini de răspunderea grea a unor legi speciale care creează osatura unei dictaturi.

    Dar, în acest proces, Raed Arafat se transformă într-un țap ispășitor și în cel mai important paratrăsnet al nemulțuirii publice, observă SRS.

    Cel mai grav însă este că ”în mintea îngustă și în conștiința încărcată de intenții murdare a unor oameni politici, a încolțit ideea că statul român este mai ușor de condus prin mijloace dictatoriale decât în mod democratic”, mai spune SRS.

    De unde pandemia a devenit un excelent pretext pentru a guverna cu mână forte, fără a mai permite dezbaterea, deliberarea, negocierea, și așa ”s-a născut în România regimul Klaus Iohannis”.

    SRS pune un diagnostic precis: nu avem de-a face cu o administrație prezidențială, ci cu un regim, pentru că acesta, susținut de servicile secrete, dar și de cea mai mare parte a statului subteran, a dobândit treptat puterui extraconstituționale, care elimină de la masa de joc celelalte puteri și instituții fundamentale ale statului, este definiția pe care jurnalistul o pune actualului regim.

    În același comentariu, jurnalistul arată că Iohannis trebuia să rezolve trei obiective: 1). Protejarea sănătății populației. 2). Salvarea economiei din criză. 3). Protejarea suveranității României. Dar, arată SRS, Iohannis a dat greș la toate cele trei capitole.

    ”Oricât s-au bătut oficialii de la București cu cărămida în piept, realitatea este că România nu a înregistrat niciun succes în prima fază a pandemiei în raport cu statele din Europa centrală și de est. Dimpotrivă. Am avut cei mai mulți îmbolnăviți și cele mai multe victime la suta de mii de locuitori”, se arată în analiza citată.

    La fel ca și proiectul România educată, arată SRS despre al doilea obiectiv, și programul de dezvoltare a economiei naționale se dovedește a fi o caricatură a unor intenții și ele confuze, astfel încât, conform Băncii Naționale a României, economia intră într-un picaj mai periculos decât cel din 2009.

    Despre al treilea obiectiv, suveranitatea națională, SRS spune că nu se mai poate vorbi ”în condițiile în care Guvernul României transpune fără să clipească în legislația internă indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății, România devenind singura țară care procedează astfel”.

    SRS amintește, printre altele, și de modul în care a fost soluționată la Uniunea Europeană chestiunea transportatorilor, arătând că și numai la acest capitol, al transportului de mărfuri, nucleul dur UE și-a impus într-o asemenea măsură propriile interese, încât din calculele rezonabile reiese că România urmează să piardă cinci-șase miliarde de euro anual, în condițiile în care Klaus Iohannis lucrează în parteneriat cu Angela Merkel, iar Adina Vălean face pate din Guvernul UE, deținând chiar portofoliul Transporturilor.

    În aceste condiții dramatice, crede SRS, România trebuie să aibă de urgență un nou Guvern, care să încerce să recâștige cumva încrederea cetățenilor.

    ”Și în schimb ce primim? O nouă stare de alertă, care în realitate, prin conținutul legislației propuse, este mult mai mult decât atât. Este o stare de urgență sau poate chiar o stare de asediu”, atrage atenția jurnalistul.

    Dar durerea este că nici opoziția nu face nimic.  Un ciclu fie el și fals al stării de alertă presupune un aviz din partea majorității parlamentare, reamintește SRS, care pune, în final, și întrebarea capitală: ”Ce va face PSD? Îi va oferi fără rezerve dictatura lui Klaus Iohannis?”

    Astfel își încheie cunoscutul jurnalist tabloul sumbru al zilelor care vor urma, în care opoziția face joc de glezne.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Bruxelles: Băsescu face praf Guvernul și pe Iohannis - ”Analfabetism, situație penibilă!”
    Fost europarlamentar : Iohannis s-a transformat ”din statuie mută în coadă de topor activ”
    Iohannis, acuzat că șantajează Parlamentul
    Informație vitală, care dă totul peste cap! De ce nu vorbește Iohannis despre asta?!
    Iohannis atacă din nou PSD
    Tagurile:
    Klaus Iohannis, PSD, Sorin Roșca Stănescu


    Știrile Zilei