05:20 21 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.63
  • RUB0.22
  • RON4.05
  • UAH0.59
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    104747

    În urma veștilor care au venit azi din țară și din străinătate, Iohannis va face o propunere care va schimba tot jocul politic în avantajul PNL.

    BUCUREȘTI, 16 sept – Sputnik. Așa cum s-a transmis, președintele Klaus Iohannis va susține o conferință de presă în această seară – la numai câteva ore după ce a fost anunțat un record al infectărilor.

    Analistul Sputnik, Dragoș Dumitriu, consideră că președintele va face azi o propunere care va schimba tot jocul politic – și va avea susținerea populației pentru a-și pune planul în aplicare. 

    ”Trebuie să pornim de la cele doua premise realiste”, spune Dumitriu. ”Prima - președintele Iohannis face tot ce poate pentru a avantaja PNL, a doua – creșterea previzibilă a cazurilor de infectare impune măsuri excepționale, printre care imposibilitatea desfășurării alegerilor cu secții și urne”.

    Pe de altă parte, Iohannis și PNL nu au interesul amânării alegerilor, pentru că vor achita facturile grele ale neîndeplinirii promisiunilor și ale iernii, ”deci trebuie să le țină la termenul stabilit și votat de Parlament”.

    ”Soluția este votul NUMAI prin corespondență, online, iar asta va fi propunerea președintelui Iohannis”, spune Dragoș Dumitriu, care consideră că ”azi, Iohannis va cere guvernului și populației să se gândească la această formulă”.

    Formula va avantaja PNL, care probabil pregătește de ceva timp schema, spune Dumitriu – și, ”să nu uităm, Iohannis și PNL au în mână STS, ANCOM (mai ales după plecarea lui Grindeanu), Poșta și celelalte instrumente din domeniu”.

    ”Președintele are argumentul creșterii actuale a infectărilor – care poate fi ajustat după plac, pentru că nu există un algoritm clar al testărilor – iar creșterea care urmează este clară: școli, HORECA, spectacole etc.”, spune Dumitriu, ”deci Iohannis, care clamează principiul ”responsabilității”, va propune soluția evitării aglomerației la alegeri”.

    Sunt însă probleme, cum se va asigura mijlocul de comunicare pentru orice cetățean? Nu e o problemă, ci va fi ”încă un prilej de afaceri”, spune Dumitriu. ”Se vor cumpăra tablete, există oricum cele de la secții, în fine, vor născoci o metodă, dacă nu cumva o au deja”, spune analistul Sputnik.

    ”Un început s-a făcut prin decizia ca votul din străinătate să fie online, deocamdată doar în statele care nu permit organizarea secțiilor la ambasade sau în alte locații”, spune analistul Sputnik – ”probabil în scurt timp se va generaliza în străinătate”.

    Încă un argument – OMS a avertizat azi că urmează două luni crâncene în lupta cu COVID-19, atrage atenția Dragoș Dumitriu, ”OMS anunță al doilea val al pandemiei  și chiar afirmă că acesta lovește deja puternic în Marea Britania sau Franța”.

    În concluzie, analistul Dragoș Dumitriu spune că președintele va propune acest vot, iar efectul va fi o victorie la scor a PNL. ”Probabil că Rareș Bogdan știe mai multe, de aceea a anunțat azi 35-40% la generale și peste 1500 de primari”, consideră Dragoș Dumitriu.

    ”Pe de altă parte, mă îndoiesc că PSD-Ciolacu se va opune cu convingere - iar PNL, în situația dată, are asigurate suficiente locuri în Parlament ca să ofere recompense celor care vor trăda”, conchide Dragoș Dumitriu.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Corlățean îl face praf pe Iohannis – răzbună tăcerea PSD!
    Pleșoianu a spart audiența pe spinarea lui Iohannis
    Iohannis a promulgat legea: diaspora va vota două zile
    Tagurile:
    Klaus Iohannis

    Știrile Zilei