11:31 26 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.20
  • USD17.05
  • RUB0.22
  • RON4.14
  • UAH0.60
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    66480

    Reforma în PSD înseamnă cu totul altceva decât se spune, iar organizațiile sunt folosite pentru a scoate pe cei care au avut curaj și a-i introduce pe cei cu ”acoperire”.

    BUCUREȘTI, 16 oct – Sputnik. Mai nou, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a devenit un fel de portavoce a ”schimbării” sau ”reformei” în PSD. Altfel spus, premierul care a dat OUG 13, încearcă acum să susțină că eliminarea celor care au dus greul bătăliei cu Sistemul este cauzată de… lipsa de susținere a organizațiilor locale!

    Atenție însă – e vorba de organizațiile PSD, nu ale #REZIST sau USR! Precizez asta pentru că, întâmplător ”organizațiile” au eliminat tocmai pe cei care se bătuseră cu Statul paralel, cu ”Sistemul”!  Și care nu erau ”acoperiți”, după toate aparențele.

    Așa au căzut sau sunt pe cale să cadă nume sonore, precum Eugen Nicolicea (unul dintre cei mai valoroși deputați!), Florin Iordache sau însăși Viorica Dăncilă! Despre alții, precum Șerban Nicolae, se zvonește că sunt pe ”lista neagră”, iar ei tac discret.

    Despre Liviu Pleșoianu, campionul Parlamentului în bătălia cu Statul paralel, probabil că nici nu se mai pune problema, mai ales că vedem o ignorarea totală a excelentelor sale postări de către paginile oficiale ale PSD.

    Dar să revin la Grindeanu, pentru că ele anunța deunăzi, cu mimica lui ”specială”, că ”lucrurile într-un partid serios trebuie văzute altcumva: trebuie să te susțină organizația - este prima condiție, apoi trebuie să treci de acele criterii - sunt condiții complementare, indiferent de cum se numește acea persoană”.

    Persoana se numește Viorica Dăncilă, la ea se referea Sorin Grindeanu. Da, aceeași Dăncilă căreia, în momentul demisiei din fruntea PSD, i se promisese de către Ciolacu (conform surselor multor mass media) locul în Parlament și președinție Organizației de Femei a PSD.

    Organizația i s-a luat repede – a fost dată unei politiciene valoroase, Doina Federovici, dar care are mult prea puțin să se ocupe de Organizație, fiind președinte de Consiliu Județean – și tocmai la Botoșani! Iar pentru Parlament… ”organizația” nu vrea, zice Grindeanu.

    Paranteză – chiar Grindeanu să vorbească de organizație – când a sa nici nu contează în economia județului? Pardon, în politica județului, pentru că în economie contează, mai ales în cea neagră, de exemplu în cazul caselor date mafiei clanurilor – de care toată Timișoara știa, numai viceprimarul Grindeanu… nu! Chiar dacă era șeful de partid al celuilalt viceprimar inculpat în dosar!

    Și mi-am mai adus aminte de ce spunea Elena Udrea – damă bine… ”ancorată în realitate”, ca să-l cităm combinativ pe cetățeanul turmentat Ciolacu:

    ”Pentru prima dată România are o femeie în această funcție (…), mă rezum la a constata că un lucru bun sigur s-a întâmplat: anume, de dată această avem un Premier care nu i-a fost indicat lui Dragnea de către Securitate”, nota blonda stăpână a secretelor de la Cotroceni. 

    Pe de altă parte, reformistul Sorin Grindeanu apare într-o declarație fulminantă a fostei adjuncte a Damei de Pică, Laura Kovesi: procurorul Mihaela Iorga Moraru. Cea care s-a ocupat de dosarul Microsoft, printre altele.

    Iată ce spunea procurorea DNA: ”Trebuia desemnat premierul. Era vehiculat numele unui fost ministru. Aveam un dosar cu acel ministru. Mi s-a spus că dacă pot să ies cu acel dosar că dacă el iese premier, Dana Gârbovan ar putea să ajungă ministrul Justiţiei".

    Și, da, era vorba de Grindeanu. Despre ce doar e vorba? Despre Microsoft? Nu numai! De multe altele – vezi link-ul alăturat.

    Ori, în acest caz, NU se pune întrebarea de ce dorea Kovesi să scoată pe interval dosarul Grindeanu – ci ”De ce a fost ocolit Sorin Grindeanu de anchetele DNA, în condițiile în care erau motive mult mai clare decât în nenumărate alte dosare?”.

    Răspunsul pare clar: Sorin Grindeanu a fost și este protejat de o structură, mai concret este ofițer acoperit.

    De altfel, în acest sens, foarte bine informatul jurnalist Cornel Ivanciuc arunca în eter, pe 15 martie 2017, în emisiunea lui Silviu Mânăstire, următoarea informație și provocare:

    ”În urmă cu două săptămâni mi s-a confirmat de la Timişoara, dintr-un mediu foarte solid şi informat, că Sorin Grindeanu este ofiţer acoperit, iar numirea lui Gabriel Stătescu în cadrul cabinetului premierului este o datorie mai veche plătită de Grindeanu către fostul general de brigadă al SRI”.

    Nici până azi Ivanciuc NU a primit vreo replică!

    În plus, să adăugăm la asta și acuzațiile pe care i le-au adus colegi de partid, printre care chiar Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu, Gabriela Firea, Codrin Ștefănescu etc., conform cărora Grindeanu ar asculta de ”alte comenzi”, adică ar fi un ”acoperit”.

    Sorin Grindeanu a fost numit în fruntea ANCOM… și să amintesc două faze hazlii și ridicole: întrebat de ce a fost nominalizat Grindeanu pentru Comisia SRI, Liviu Dragnea a răspuns ”Dintr-o greșeală”; la rândul său, întrebat de ce a omis să-și treacă în CV studiile de la Academia Națională de Informații, Grindeanu a răspuns… ”am uitat”.

    Ce să mai spui în fața unor asemenea… date?

    Închei cu ceea ce spune Grindeanu: ”Vom continua reforma pe această linie. Pentru diverse județe ai nevoie și de susținere pentru zona în care vrei să candidezi”

    Gura păcătosului, adevăr grăiește! Și păcatul nu e să fii acoperit - ci descoperit. Se duce naibii tot, inclusiv susținerea celor care își dau seama că au crezut ca fraierii în niște vorbe mari și socialiste. 

    Dar, reforma continuă – sunt înlocuiți cei ce au avut curaj, cu cei care au acoperire. 

    Tematic

    Gheorghe Piperea – pe listele PSD: DECIZIA avocatului
    Grindeanu, făcut praf de fostul aliat: “Victima stă cu violatorii la masă”
    Planul secret a ieșit la iveală: USR și Grindeanu cer amânarea alegerilor locale
    Pleșoianu, scos din listele PSD. Reacția fermă a deputatului
    Dan Chitic și ”Justițiarul”, acțiune penală contra lui Iohannis, Vela și Grindeanu!
    Grindeanu revine în fruntea PSD… cu o DEMISIE și o critică! Vizați… și Ciolacu, și Tudose!
    PSD: Nu va fi Parlament legitim la 4000 de infectări pe zi
    Tagurile:
    PSD, Sorin Grindeanu, Viorica Dăncilă

    Știrile Zilei