16:54 26 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.46
  • RUB0.23
  • RON4.35
  • UAH0.62
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    5143343

    ”Toți ambasadorii SUA la București au urmărit să pună în conducerea țării marionete”. Fostul premier pornește de la vestea plecării lui Zuckerman și prezintă cu curaj o situație tolerată de 31 de ani: prin ambasadorii trimiși, Washington-ul își bate joc de România

    BUCUREȘTI, 12 ian – Sputnik. Subiectul SUA este un fel de Tabu în România. Cel puțin pentru politicienii de top. Nimeni nu mai găsește măcar o scamă pe umărul ”partenerului”, cu toate că, în fapt, România nu a făcut decât să plătească și să îndeplinească orice pretenție a SUA – și, în schimb, să primească numai promisiuni neonorate și lipsă de respect.

    Politicienii care au îndrăznit să spună altceva s-au trezit… afară din politică, sau chiar mai rău – vezi cazul Dragnea.

    Adrian Năstase a fost o victimă a ”războiului preventiv”, anticipat fiind faptul că nu va sta sluj ca un Boc sau Orban… Dar lui Adrian Năstase, chiar lovit cumplit, nu-i poate lua nimeni mintea și, după cum se vede, curajul. Așa că scoate la iveală adevărul despre relația SUA – România, perfect ilustrată de amabsadorii pe care Washington îi trimite românilor.

    Despre plecarea ultimul din meniu, Zuckerman, Năstase spune că ”știrea a căzut ca un trăsnet - ambasadorul american Adrian Zuckerman ne părăsește după doar un an de mandat la București”.

    Fostul șef al diplomației îi face un portret lui Zuckerman: ”Numit politic, fără a cunoaște reguli elementare ale diplomației și curtoaziei, el s-a comportat în România întru-un mod sfidător, amestecându-se în alegeri, pronunțându-se public în chestiuni de politică internă”.

    Iar ca o completare, Năstase nu crede că l-a respectat cineva pe Zuckerman ”pentru atitudinea lui partizana – cu excepția lui Iohannis și, poate, a lui Dâncu”.

    ”Mi-am adus aminte de Alan Green jr., ambasador politic, om de afaceri și sponsor al președintelui Bush, trimis la București înainte de 1989 pentru o sinecură liniștită. A venit Revoluția și ambasadorul Green a fost complet depășit de situație. Din fericire, ceilalți membri ai ambasadei erau adevărați profesioniști”, scrie fostul premier.

    Dar acum urmează adevărata esență a articolului lui Năstase – Zuckerman și suspomenitul Green Jr., ca elemente firești din șirul trimis de Washington la București.

    Adrian Năstase se referă la cartea sa ”Lumea, americanii și noi” (sau ediția a doua, „Romanian-American Relationship. My Contribution”). ”Am analizat acolo toți ambasadorii americani trimiși la București după Revoluție”.

    ”Majoritatea numiți politic. Incapabili să înțeleagă nevoia de demnitate a românilor. Interesați de ”business”. Folosind mantrele celebre – ”drepturile omului”, ”drepturile minorităților”, ”statul de drept”, ”democrația”, ”valorile și principiile occidentale”. Urmărind să pună în conducerea țării marionete”.

    Repet ultima ”caracteristică” a ambasadorilor SUA, în viziunea celui mai bine pregătit om politic și diplomat român: ”Toți ambasadorii americani trimiși la București după Revoluție (…) urmărind să pună în conducerea țării marionete”.

    Este poate cea mai dură afirmație făcută despre „partenerul strategic”, relațiile – și, implicit, interesele - acestuia cu România!

    Adrian Năstase se oprește ”strategic” aici – și încheie cu o speranță... tăioasă: ”Cred, în continuare, că relația noastră cu SUA este vitală, dar sper că americanii vor putea dovedi în viitor respectul cuvenit pentru Romania trimițând un ambasador conștient de misiunea lui”.

    Articolul și comentariile le puteți citi pe Blogul personal al lui Adrian Năstase.

    Tematic

    Adrian Năstase, mesaj fulminant despre Liviu Dragnea!
    Adrian Năstase, palmă pentru SUA, Zuckerman și Hans Klemm!
    Adrian Năstase, mesajul zilei – îndemn ironic la luciditate
    Tagurile:
    Adrian Năstase

    Știrile Zilei