03:08 21 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.33
  • USD17.90
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    885283

    Principal organizator al manifestației din Piața Victoriei, avocatul Dan Chitic mărturisește sincer după evenimente și sfidează represaliile: ”toate umilințele sau amenzile consistente primite au meritat cu vârf și îndesat!”

    BUCUREȘTI, 21 mart – Sputnik. Am scris în repetate rânduri, Dan Chitic este principalul și cel mai consecvent apărător al drepturilor românilor la suveranitate și la bogățiile țării lor. Din această cauză, avocatul a fost atacat în cele mai murdare feluri – dar a și suferit dezamăgiri din partea celor pentru care s-a luptat.

    Adică, de multe ori, pe români puțin i-a interesat această bătălie… Ieri a fost altfel, consideră Dana Chitic, care spune deschis – ”a fost o zi pentru care merita să trăiești”.

    ”După 14 ore de trudă și emoții, după alte vreo 14 zile de promovare a evenimentului, am sentimentul datoriei îndeplinite cum rareori am avut-o în astea 44 de primăveri”, scrie Dan Chitic.

    De aceea, în fața atacurilor, a represaliilor și a amenzilor care au început să vină, Dan Chitic răspunde: ”Orice supărare, toate umilințele sau amenzile consistente primite au meritat cu vârf și îndesat!”

    În privința manifestării la care el a fost motorul principal, Dan Chitic știe că ”mulți și-au asumat deja paternitatea mișcărilor de azi” – și răspunde ”Foarte bine. Dacă asta ii face Fericiți, sa fie!”

    ”Adevărul e că acum doua săptămâni v-am chemat sa ieșiți azi în Piața Universității și în fața Primăriilor din localitățile voastre”, aduce aminte Dan Chitic, subliniind ”realitatea e că azi ați fost foarte mulți in stradă, și în Piața Victoriei din București dar și în fața Primăriilor din țară, să apărați Constituția și drepturile voastre în fața asaltului guvernului Covidian al lui Iohannis, să apărați lumea pe care o știam de Marea Resetare...”.

    Din această cauză, Dan Chitic nu are decât satisfacție: ”Vă mulțumesc enorm pentru asta! Pentru ca ați răspuns chemării mele. Pentru că m-ați făcut sa mă simt mândru ca sunt român”.

    ”Las mai jos una din imaginile cele mai puternice pe care le-am văzut în viață: momentul când noi, poporul #NeAmTrezit, NeAmUnit cu poporul de la Starea de Libertate!”, scrie Dan Chitic, postând o filmare cu marea de români care ajung în Parcul Izvor, în fața Parlamentului, agitând Drapele.
    Tagurile:
    București, Restricții, protest, Dan Chitic

    Știrile Zilei