11:25 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    31962

    Parlamentarii AUR au descins la Ministerul Energiei, impunând ministrului să rezolve de urgență una dintre cele mai grave probleme

    BUCUREȘTI, 23 mart – Sputnik. Un grup de 30 de parlamentari ai AUR s-au deplasat la Ministerul Energiei, cerându-i ministrului Virgil Popescu să rezolve situația drepturilor bănești ale minerilor și cea a fumizării  agentului termic în Deva.

    ”Trebuie să rezolve acum, în această dimineață, problema cu minerii care sunt închiși în mine și problema căldurii din Deva”, a declarat George Simion. ”Trebuia să le rezolve de mai multe săptămâni, dânșii sunt populiști”.

    Simion a spus că așteaptă să dialogheze cu ministrul, ”suntem 30 de parlamentari AUR, nu am venit cu steaguri, nici ofensiv, am venit să dialogăm, dar situația este de asemenea manieră încât trebuie rezolvată urgent”.

    Pe de altă parte, deputatul Dan Tanasă a lansat un atac dur la adresa ministrului Virgil Popescu.

    ”Atitudinea domniei sale este absolut inacceptabilă! El nu înțelege că, la Deva, oamenii dorm în frig. În timp ce domnul ministru doarme acasă, sub plăpumioară, liniștit, în familie, oamenii din Deva dorm în frig”.

    Tanasă îi reproșează lui Virgil Popescu că, până acum, nu a organizat nicio celulă de criză, ”problema lui e să se răaboiască pe Facebook cu AUR”.

    ”Și, da, consider că atitudinea asta e a unui NE-SIM-ȚIT!”, a declarat Dan Tanasă.

    George Simion a întărit: ”Dar este un nesimțit”.

    După cum se vede, AUR preia formula Dianei Șoșoacă – și anume că miniștrii sunt obligați să primească parlamentarii atunci când aceștia solicită să fie primiți în probleme ale cetățenilor.

    Pe de altă parte, spre deosebire de intervențiile Dianei Șoșoacă, manifestarea AUR are și o doză de publicitate politică, pentru că George Simion aranjase deja întâlnirea cu ministrul. Simion a recunoscut că vorbise în prealabil cu ministrul Virgil Popescu, care îl asigurase că îi va anunța pe parlamentarii AUR când va sosi la minister și îi va primi la discuții.

    Tagurile:
    Ministerul Energiei, protest, AUR

    Știrile Zilei