02:53 13 Mai 2021
În direct
  • EUR21.53
  • USD17.76
  • RUB0.24
  • RON4.37
  • UAH0.64
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    29091

    Ministrul Drulă de la Transporturi pare decis să arunce în aer negocierile cu sindicatul ”Unitatea” de la Metrou – face declarații scandaloase, iar sindicatele îi dau peste nas.

    BUCUREȘTI, 31 mart – Sputnik. După ce ieri s-a ajuns s-a semnat un proces verbal între sindicate și conducerea companiei Metrorex, ministrul Transporturilor a făcut acum puțin timp declarații prin care aruncă negocierile în aer!

    Mai mult, în ”buba tradiție” a miniștrilor USR,  Cătălin Drulă, a anunțat  că ”este imposibil să nu fie concedieri sau tăieri de salarii”, ba chiar a vorbit și de posibila intrare în insolvență!

    ”S-a bătut cu pumnul în piept Rădoi că salarizarea si personalul rămân la fel - matematic și contabil e imposibil”, a spus Drulă, arătând că ”Bugetul nu acoperă plata salariilor la nivelul actual”.

    Așa că, spune ministrul – ”ori se renegociază salariile, ori disponibilizări, ori varianta a treia, cea mai puțin fericită, dar se va ajunge acolo daca nu exista înțelepciune, insolvența”.

    ”O companie care intră în insolvență are libertate mai mare să facă concedieri sau tăieri de salarii”, a spus Drulă.

    Întrebare logică - dacă asta e soluția ministrului și a partidului său, ce caută la guvernare?! Rostul unei guvernări este găsirea de soluții pentru dezvoltarea companiilor și pentru bunăstarea salariaților – ori, ceea ce vedem, este o anumită satisfacție în a anunța tăieri de salarii, concedieri și mai ales vânzarea proprietății statului către străini!

    Și în privința protocolului Metrorex – sindicate, Drulă spune că ”sunt povești ca la Radio Erevan”!.

    ”Circulă un fake news de la sindicat că s-a pus batista pe țambal, că salariile rămân, personalul rămâne. E complet fals”, spune Drulă, care consideră că protocolul semnat se referă doar la propunerile de discuție acceptate.

    În acest caz, ne întrebăm, dacă acestea sunt ”propunerile sindicatului”, care sunt ale Metrorex sau ale ministrului? Concedieri și tăieri? Că nu se vede nimic în spațiul public, nici măcar vreun ”fake news”…

    În schimb, ministrul a mai transmis câteva mesaje tipic useriste, consemnate de ”Știri pe surse”: ”Acțiunile penale la DNA și DIICOT își vor continua cursul - nu negociem legea, Ministerul Transporturilor și Metrorex nu au nicio intenție de a da vreun pas înapoi, Metrorex depune azi la tribunal cererea pentru despăgubire, nimeni nu scapă de răspundere”, a transmis Drulă un șuvoi de amenințări ”progresiste, democratice și occidentale”.

    Vrem o țară ca afară, nu-i așa?... Poftim, ne-o prezintă Drulă. Care, apropo, când amintește de liderul sindicatului, un om cu 20 de ani mai în vârstă și cu o carte de vizită impresionantă, vorbește complet lipsit de politețe, ca despre un infractor. Educație occidentală!

    În fața acestor declarații scandaloase și a atitudinii deplasate a ministrului, ”Unitatea - Sindicatul Liber Din Metrou”, are o replică ironică, dându-i peste nas ministrului ”taie tot”.

    ”A venit marele ministru Drulă și a spus că nu recunoaște procesul verbal de ieri, semnat de către directorul general al Metrorex și de președintele USLM. Ce poți sa zici decât că ministrul este în eroare și abuz în serviciu”, răspund sindicaliștii.

    Dându-i peste nas ministrului, sindicaliștii îi atrag atenția asupra accidentului petrecut azi cu un tren de marfă – incident despre care Drulă ar trebui să răspundă!

    ”Dacă are doar ținta disponibilizării de personal, înseamnă că dorește ca să fie și la Metrorex ce s-a întâmplat la CFR. Atenție Metrorex-ul transporta călători adică OAMENI”, scriu sindicaliștii.

    Tematic

    Ministrul Drulă - USR, plângere penală de ultimă oră!
    Drulă, puștiule, pentru tine e ”Domnul Rădoi”!
    Se confirmă: Drulă a pus României sindicatele europene pe cap!
    Tagurile:
    Klaus Iohannis

    Știrile Zilei