20:29 16 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.38
  • USD17.87
  • RUB0.23
  • RON4.34
  • UAH0.64
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    91716

    Premierul României a declarat că a cerut ca proiectul Legii Salarizării, în noua formă, să fie gata într-un timp cât mai scurt. Referitor la existența sporurilor, șeful Executivului și-a exprimat scepticismul.

    BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik. Premierul României, Florin Cîțu, spune că a cerut, în ședința de Guvern, ministerelor avizatoare să vină cu puncte de vedere pe memorandumul Ministerului Muncii cu privire la legea salarizării.

    ”Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării”, a spus premierul României, Florin Cîțu.

    Referitor la sporuri, veștile nu sunt deloc bune pentru românii care sperau să își mai suplimenteze veniturile. Și aceasta pentru că premierul Cîțu spune că, dacă asemenea stimulente vor exista, ele vor constitui excepții.

    Cîțu a subliniat că și-a exprimat public opinia și că așteaptă să vadă cu ce formă va veni la final Ministerul Muncii, după ce va discuta cu ministerele respective, dar că, așa cum a mai anunțat, nu crede că vor mai fi sporuri. Dacă, totuși, vor mai exista, ele vor fi doar pentru o categorie foarte, foarte mică și doar pentru cazuri speciale.

    ”Am spus ministerelor să vină cu avize, pentru ca săptămâna viitoare să aprobăm acest memorandum”, a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă de la finalul şedinţei de Guvern. 

    Tematic

    Salarizare 2021: care este situația veniturilor bugetarilor
    Inspector școlar, propunere pentru noul șef al MEN: salarizare diferențiată a profesorilor
    Salarizare diferențiată profesori 2021: anunțul lui Cîmpeanu
    Tagurile:
    Florin Cîţu

    Știrile Zilei