13:44 21 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.33
  • USD17.90
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    105013

    Premierul României a îndemnat românii să îi convingă rudele, prietenii și cunoscuții să se vaccineze, afirmând că numai printr-o campanie de vaccinare de succes se poate trece la următoarea etapă, în care atenția să se focuseze pe economie și pe măsurile economice.

    BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Premierul României a declarat că maratoanele vaccinării vor începe în toate municipiile din țară, pe toată vara.

    Acesta a subliniat că foarte mulți români s-au vaccinat, dar e important ca ei să își convingă rudele, prietenii, pe toată lumea să vină să se vaccineze.

    ”Este singura soluție de a trece la următoarea etapă, etapa post pandemie în care ne concentrăm din nou pe economie, pe lucrurile importante. Am fost concentrați pe sănătate, pe pandemie un an de zile, dar trebuie să revenim la perioada post pandemie. Am pregătit măsurile economice, dar trebuie să trecem de această perioadă și numai prin vaccinare, printr-o campanie de vaccinare de succes putem să ajungem mai repede la această perioadă”, a declarat premierul României, Florin Cîțu.

    Acesta a adăugat că lucrurile arată foarte bine în economie în acest moment, că investițiile sunt în creștere și sunt resurse financiare din PNRR și fonduri europene.

    Cîțu a vorbit despre posibilitatea unei explozii economice în următorii ani – locuri de muncă, construcții de autostrăzi, de spitale, adică fix ce nu s-a construit în ultimii 30 de ani.

    ”Le putem face acum, dar mai avem acest lucru: să trecem peste pandemie și trebuie să ne vaccinăm”, a subliniat Florin Cîțu în cadrul unei declarație făcută după vizita la Centrul de vaccinare drive-through din Suceava.
    Tagurile:
    Suceava, Vaccinare, Florin Cîţu

    Știrile Zilei