04:34 20 Iunie 2019
În direct
  • EUR20.40
  • USD18.20
  • RUB0.28
  • RON4.31
  • UAH0.69
    Biserică

    Ucrainenii lovesc din nou în români, dar oficialii de la București tac!

    © Sputnik / Евгений Панасенко
    Religie
    Sa primesc un link scurt
    99353

    Administrația de la Kiev, susținută "pe drumul european" de România, comite încă un act care pune în pericol păstrarea identității românilor din Bucovina de Nord.

    BUCUREȘTI, 16 oct — Sputnik, Evan Răutu. "După crearea unei singure biserici ortodoxe în Ucraina slujbele religioase vor fi oficiate în mare parte în limba ucraineană", a declarat patriarhul Filaret al țării vecine, transmite "Libertatea cuvântului", din Cernăuți, preluând o declarație transmisă de Piatyi Kanal (Canal 5).

    Publicația de limba română mai menționează că "doar în unele cazuri clericii vor putea oficia slujbele în alte limbi".

    "Slujbele religioase trebuie oficiate din principiu în limba ucraineană", a spus patriarhul Filaret, explicând că aceasta de referă și la predica preotului — la fel, în ucraineană. "Totodată vom accepta limba slavonă, cât și predicile în limba rusă —adică nu vor exista presiuni în ceea ce privește limba liturgică", a completat patriarhul.

    Publicația citată precizează că în regiunea Cernăuți sunt 440 de parohii ortodoxe, dintre care 126 sunt parohii românești, precum și șapte mânăstiri românești. Acțiunea are loc pe fondul separării bisericii ucrainene de Biserica Ortodoxă Rusă.

    Cu alte cuvinte, administrația de la Kiev, susținută "pe drumul european" de România, comite încă un act care pune în pericol păstrarea identității românilor din Bucovina de Nord — și asta chiar în anul aniversar al românilor de pretutindeni, Centenarul României Mari.

    Până la ora publicării acestui articol, autoritățile de la București nu luaseră atitudine față de această situație. Nici pe site-ul MAE, nici al Consulatului de la Cernăuți nu era menționată problema gravă asupra căreia a atras atenția "Libertatea cuvântului", publicația din capitala Bucovinei de Nord.



    Știrile Zilei