11:01 26 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Пасхальная ярмарка в парламенте Молдовы пасха яйца

    Ce simbolizează mai multe obiceiuri pascale

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Religie
    Sa primesc un link scurt
    7510

    În prezent se mai păstrează tradițiile și obiceiurile de Sfintele Sărbători Pascale.

    BUCUREȘTI, 27 apr – Sputnik. În ajunul Paștilor gospodinele vopsesc ouăle roși, culoare care simbolizează sângele Mântuitorului Iisus Hristos, coc cozonacul, iar în noaptea Învierii le duc la biserică pentru a fi sfințite.

    În dimineața zilei de Paști, fiecare se spală pe obraji cu un ou roşu şi altul alb, gest care simbolizează puterea şi puritatea.

    Din bătrâni se spune că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.

    În mai multe sate, oamenii își spală faţa cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu.

    Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Cel care se spală ultimul ia banii. Se mai spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.

    În unele regiuni ale țării, după ce oul roșu a fost mâncat, coaja se aruncă la rădăcina unui copac cu flori. Se spune că acela este momentul când vine cu adevărat vremea bună.

    Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând.

    Tematic

    Paștele - cea mai importantă sărbătoare a creștinătății
    Paștele la Chișinău cu foc haric, bucate pascale și soldați americani
    Fotografie rară: Cum era marcat Paștele Blajinilor în 1941
    Tagurile:
    Obiceiuri, Paștele
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei