06:16 26 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Papa Francisc

    Wilhelm Dancă, despre Papa Francisc: ”E mai preocupat să inițieze procese de transformare”

    © AFP 2019 / FILIPPO MONTEFORTE
    Religie
    Sa primesc un link scurt
    Vizita Papei Francisc în România (7)
    8702

    Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolice a explicat care sunt deosebirile dintre vizita Papei Francisc în România și cea a Papei Ioan Paul al II-lea.

    BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Vizita pe care Papa Francis o va efectua în țara noastră continuă să genereze întrebări din partea românilor.

    Iar una dintre acestea este legată de diferențele existente între vizita sa și cea a Papei Ioan Paul al II-lea.

    ”Papa Francisc va vizita toată România”

    Preot profesor doctor Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, responsabil cu mass-media în Comisia de Organizare a vizitei, a explicat că e o vizită deosebită, pentru că Papa Francisc provine din Argentina, din America Latină și că are o sensibilitate deosebită pentru problemele sociale, pentru categoriile de populație marginalizată.

    ”E, așadar, charisma Papei Francisc, în cazul de față, care face diferența. Sigur, mai sunt și alte aspect, cu caracter exterior. De exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut vizita alte orașe din țară și a rămas doar la București, e adevărat trei zile, însă doar la București. (…) Papa Francisc va vizita toată România, într-un anumit fel: și geografic și din punct de vedere creștin-catolic, adică se va întâlni și cu Biserica Catolică de rit latin și cu Biserica Catolică de rit bizantin, greco-catolică”, a explicat Wilhelm Dancă.

    Acesta a adăugat că Papa Francisc se va întâlni cu comunitățile de catolici din punct de vedere etnic, într-un anumit fel, sau lingvistic, cu cei care sunt majoritari de limbă maghiară, la Șumuleu Ciuc, sau cu cei care sunt majoritari de limbă română, la București, la Iași.

    Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică a avut ocazia să îi cunoască personal pe ultimii trei papi – Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc, însă a precizat că ”nu într-o manieră foarte intima sau foarte apropiată” și că, asemeni oricărui preot catolic, s-a interesat de învățătura lor, de stilul lor de viață, de proiectele pe care le au, pastorale, la nivel internațional, mondial, dar și la nivelul țării noastre.

    ”Ce pot să vă spun este că fiecare, într-un fel, a strălucit”, a punctat sursa citată

    Cap de iezuit și inimă de franciscan

    Referitor la Papa Francisc, pr. dr. prof. Wilhelm Dancă a precizat că este un papă cu o altă charismă, cu un alt accent, provine din familia iezuiților, are o educație de tip iezuit, foarte bine instruit, dar că a văzut că are o inimă de franciscan. Mai exact, a precizat sursa citată, Papa Francisc are cap de iezuit și inimă de franciscan și că este atent la ceea ce se întâmplă cu lumea de astăzi și, într-un anumit fel fidel unei convingeri proprii. Este vorba despre faptul că Biserica strălucește și se schimbă pornind de la periferii, nu de la centru.

    ”Și această idee a lui, că e un timp al globalizării indiferenței și răcelii dintre oameni și noi ar trebui să răspundem printr-o globalizare a solidarității și a carității sau a dragostei frățești, antrenează toate activitățile lui, și cele de tip magisterial și cele de tip pastoral. Prin urmare, el e preocupat mai degrabă să inițieze procese de transformare, de schimbare a unor comunități, mai mici sau mai mari, pornind de la periferie, fiind mereu convins că timpul este superior spațiului, adică nu mai contează prea mult locurile, astăzi, ci contează timpul acela pe care ți l-a dat Dumnezeu și pe care prin propria ta credință poți să-l transformi într-un timp favorabil mântuirii tale și a celor din jur”, a explicat Wilhelm Dancă.

    Acesta a adăugat că Biserica Catolică a avut mereu oameni providențiali.

    ”De fiecare data mulțumim lui Dumnezeu că am avut papii potriviți la timpul potrivit”, a declarat Dancă.

    Mai mult, sursa citată a precizat că, în 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, mulți creștini ortodocși care aveau anumite rezerve față de Biserica Catolică, în general, și-au schimbat opinia.

    Тема:
    Vizita Papei Francisc în România (7)
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei