00:50 22 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.32
  • USD17.92
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
    Religie
    Sa primesc un link scurt
    742180

    Un mesaj de care ar trebui să țină seama autoritățile, dar și cei care comentează aiurea despre pandemie și amenințări catastrofice.

    BUCUREȘTI, 10 mar – Sputnik. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a rostit la începutul săptămânii o cuvântare excepțională, chiar profetică. Arhiepiscopul încercare – chiar și numai ca idee! – a închiderii bisericilor, ca expresie a supremației unor autorități laice, cu tendințe progresist-atee.

    ”Iată, și noi suntem amenințați în aceste zile, că cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile - nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința, biserica nu este a celor care sunt autorități vremelnice, biserica îi aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă, celor ce ne rugăm”, a spus ÎPS Teodosie.

    Față de intențiile celor ”nu pot și nu vor să se roage”, Teodosie răspunde – ”Pot să spună orice - dar noi ne vom ține rânduiala!”.

    Mai mult, înaltul ierarh vorbește și de amenințarea dezastrului pandemic, promovată de cei care doresc închiderea bisericilor.  ”Mulți oameni, de-a lungul istoriei, au presupus sfârșitul lumii, când vin niște calamități, cum spun și contemporanii, acesta este sfârșitul, a venit și pandemia, acesta este sfârșitul”.

    ÎPS Teodosie răspunde: ”Nici vorbă de așa ceva, nu este sfârșitul, acestea sunt niște momente, în anul 100 a fost prezis sfârșitul, la anul 500, de asemenea, la anul 1000 au așteptat sfârșitul, în anul 1843, niște sectanți adventiști au spus, noi am condamnat, știm când vine sfârșitul, ce-au calculat, nu știu, că n-a venit”.

    ”Cine poate calcula cifrele lui Dumnezeu?”, întreabă profetic Teodosie.

    ÎPS Teodosie arhiepiscopul Tomisului este cel care, în toată această perioadă a încercărilor, a ținut Crucea sus, ca un adevărat apărător al credinței și conștiinței creștine, supuse unor atacuri în serie de curentele progresiste atee. 

    Tematic

    Iohannis, făcut praf după întâlnirea cu Patriarhul – de omul IPS Teodosie!
    ÎPS Teodosie, ferm: ce spune referitor la închiderea bisericilor
    Reacție dură la linșajul mediatic contra ÎPS Teodosie
    Tagurile:
    Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie

    Știrile Zilei