15:24 12 Mai 2021
În direct
  • EUR21.63
  • USD17.79
  • RUB0.24
  • RON4.39
  • UAH0.64
    Religie
    Sa primesc un link scurt
    13620

    Creștinii ortodocși intră de astăzi, 15 martie 2021, în Postul Paștelui, numit, popular, și Postul Mare. El are o durată de 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor.

    BUCUREȘTI, 15 mart – Sputnik. În acest an, Paștele Ortodox pică în data de 2 mai.

    Astăzi, 15 martie 2021, începe Postul Paștelui sau Postul Mare, cu o durată de șapte săptămâni.

    Aceste săptămâni amintesc, conform rânduielilor bisericești, de suferințele lui Hristos.

    Petrecerile sunt considerate nepotrivite, iar nunțile și botezurile interzise.

    Începând de azi urmează, așadar, 40 de zile de rugăciune și de curățire trupească și sufletească, scrie dcbusiness.ro.

    De asemenea, în Postul Paștelui, credincioșii se abțin de la consumarea unor alimente, cum ar fi carne, ouă, pește, brânză și lapte.

    Însă numai postul alimentar nu este suficient. Credincioșii sunt îndemnați la rugăciune și la purificare sufletească.

    Cu toate că, potrivit datelor, numai 30 de procente dintre români țin Postul Paștelui, numai un sfert respectă regulile în totalitate.

    Fumatul și consumul de alcool nu sunt recomandate în Postul Paștelui.

    De la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii. Trebuie făcută precizarea că est3e vorba doar de restricțiile alimentare, pentru că postul spiritual trebuie ținut așa cum se cuvine.

    În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă şi în Vinerea Mare se ţine post negru.

    Tematic

    ÎPS Teodosie, anunț fulminant, face praf planurile lui Soros și modelul lansat de Biden!
    ÎPS Teodosie, ferm: ce spune referitor la închiderea bisericilor
    Reacție dură la linșajul mediatic contra ÎPS Teodosie
    Tagurile:
    Paștele, post

    Știrile Zilei