6 mai 2010, 15:33

Paradă-record de 9 Mai în Piaţa Roşie din Moscova

Paradă-record de 9 Mai în Piaţa Roşie din Moscova

Parada militară de 9 mai de la Moscova va fi o paradă cum nu a mai văzut Rusia. Ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, a vorbit jurnaliştilor despre ceea ce vom vedea la parada din Piaţa Roşie.

Potrivit cotidianului guvernamanetal «Rossiiskaia gazeta», ţara nu a mai văzut până acum o astfel de varietate de tehnică militară pe caldarâmul din Piaţa Roşie şi în spaţiul aerian şi un număr atât de mare de detaşamente de soldaţi şi ofiţeri din trupele pedestre.

Noutăţile ediţiei 2010 a Paradei Victoriei sunt sistemele de rachete aer-sol Pantsir, de asemenea, noile sisteme strategice de apărarea antiaeriană «Topol-M» şi blindatele de recunoaştere «Dozor»/«Patrula».

La paradă vor participa trupe terestre, de desant, aeriene, maritime, riene, navale, spaţiale, precum şi o subdiviziune a trupelor interne şi a poliţiştilor de frontieră. În plus, orchestra militară reunită va fi formată din 1.200 de oameni - atât muzicieni din Forţele Armate ale Rusiei, cât şi ale altor ţări.

În ceea ce priveşte ordinea de trecere a coloanelor, Ministrul rus al Apărării a spus că defilarea vehiculelor terestre trebuie să dureze nu mai mult de o oră.

Intervalul de timp dintre grupurile de elicoptere şi cele de avioane de avioane este de aproximativ treizeci de secunde. Ele se vor deplasa la diferite niveluri de altitudine, cu viteze diferite şi vor zbura la o înălţime de 150-600 metri deasupra Pieţei Roşii.

Piloţii vor prezenta aproape toate tipurile de aparate de zbor. Nici la acest capitol nu vor sipsi noutăţile! Pentru prima va fi prezentat avionul-şcoală din ultima generaţie, Yak-130, de asemenea modele de avioane Sukhoi, printre care SU-34, MIG, IL, Tupolev cu divrse modificări. S-a plănuit şi o defilare a avioanelor Ka-52 şi Mi-28.

La parada jubiliară vor participa şi militari ai Armatelor din ţările omunităţii Statelor Independente (CSI), precum şi din mai multe state occidentale.

Trecerea în revistă a trupelor participante la paradă va avea loc într-o lumuzină decapotabilă, marca «ZIL».

În aceeaşi zi, în porturile ruseşti se vor afla într-o vizită  de prietenie mai multe nave de război străine. În portul din Murmansk va sosi fregata «Latouche Treville» a  Forţelor Navale ale Franţei, la Vladivostok - nava USS Blue Ridge, iar la Sankt-Petersburg - fregata americană Kauffman.

Participantii la parada din Piaţa Roşie vor primi medalii din partea Ministrului Apărării. Pentru veterani se va organiza o recepţie.

Strict vorbind, a concluzionat Anatoli Serdiukov, paradă militară de 9 Mai nu este nici începutul şi nici sfârşitul unei mari sărbători naţionale. Mai degrabă, este punctul culminant.

  •  
    şi distribuie pe