24 august 2012, 09:10

Aspectele strategice ale acţiunilor Uniunii Social-Liberale

Aspectele strategice ale acţiunilor Uniunii Social-Liberale

Numirea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei este prima mare victorie a USL în perioada de după referendum. Ar fi interesant de ştiut dacă liderii acestei formaţiuni mai au iluzii în privinţa motivelor pentru care membrii CSM care au obstrucţionat de la 6 august numirea noului ministru au decis totuşi să se întrunească în număr suficient pentru a lua act de demisia doamnei Pivniceru.

Motivul real pentru care „echipa portocalie” din cadrul CSM a cedat în faţa cererii guvernului pare a fi simplu şi banal: „portocaliii” au înţeles că există o pronunţată posibilitate a unei riposte în plenul parlamentului care s-ar putea să nu aibă cvorum pentru a lua act de decizia CCR şi a-l reînscăuna pe Traian Băsescu. Această victorie a USL demonstrează fără echivoc că unicul mod prin care cele două grupări politice din România pot obţine concesii reciproce nu este negocierea, ci şantajul reciproc. O asemenea situaţie nu poate fi catalogată drept normală, dar aceasta este realitatea incontestabilă a vieţii politice de la Bucureşti.

Să analizăm care sunt opţiunile USL în perioada imediat următoare. Cel mai probabil, vor exista câteva direcţii de atac. Înainte de a le analiza pe cele evidente, merită să cercetăm un aspect care le scapă multora dintre analiştii români. Linşajul mediatic la care este supusă Aspazia Cojocaru nu este un exemplu de comportament revanşard şi nu are vreo legătură cu o presupusă dorinţă de răzbunare, deşi este firesc ca asemenea sentimente să existe atât în rândul jurnaliştilor din opoziţie şi în rândul celor 7,4 milioane de alegători care s-au simţit profund nedreptăţiţi de decizia CCR. În realitate, operaţiunea de distrugere totala a imaginii publice şi a reputaţiei Aspaziei Cojocaru este o mişcare gândită la rece şi, probabil, este un punct-pivot într-o strategie de a priva tabăra adversă de principalul instrument de influenţă asupra oamenilor politici. Scopul pare a fi următorul: uitându-se seară de seară la televizor, fiecare securist care a ajuns în vreo funcţie importantă (şi sunt foarte mulţi) şi fiecare politician cu un „dosărel” ascuns în meandrele sistemului judiciar încep să conştientizeze un adevăr neplăcut: în România nu mai există monopolul asupra extracţiei de dosare şi exploatării scheletelor din dulapurile biografiilor individuale. Din această perspectivă, decizia „Antenelor” de a o targeta pe Aspazia Cojoracu devine foarte logică. Mesajul transmis de aceste atacuri mediatice, bine gândite şi foarte bine documentate, poate fi descifrat în următorul fel: cei care nu acţionează corespunzător din cauza fricii publicării unor dosare sau a unor aspecte biografice, trebuie să ia în calcul certitudinea că după „defectare” aceste dosare vor fi publicate şi exploatate la maxim de foştii aliaţi. Odată cu instalarea noului ministru al justiţiei şi înlocuirea unor persoane-cheie din sistemul judiciar, la distrugerea totală a imaginii publice se va adăuga şi riscul autosesizării organelor competente. Această schemă de acţiune nu a fost inventată de USL, fiind probabil copiată de la tabăra adversă care a folosit pe larg metoda „scurgerea – publicarea – autosesizarea” în perioada de glorie a presei portocalii. Moralitatea utilizării unor asemenea scheme este foarte discutabilă, dar se pare că în politica românească se aplică proverbul rusesc care spune că „trăind cu lupii, trebuie să te comporţi ca un lup”. Nu este exclus ca această analiză să fie incorectă, iar atacul mediatic asupra judecătoarei de la CCR să fie doar o expresie cât se poate de inocentă a frustrărilor acumulate în cadrul unui trust de media.

Judecând după declaraţiile unora dintre liderii USL, mai ales a celor proveniţi din partea PNL care şi-au asumat rolul colectiv de „USL-işti răi” în timp ce Ponta şi echipa încearcă să fie „USL-iştii buni”, sesiunea parlamentară din toamnă va fi „cu scântei”. Dacă se va reuşi păstrarea majorităţii parlamentare, USL ar putea recurge la modificarea legilor care vizează activitatea unor instituţii importante: DNA, Parchet şi CCR. Este probabil ca pe lista de priorităţi să fie incluse Legea Audiovizualului (echipa mediatică are nevoie de spaţiu de manevră) şi Legea Siguranţei Naţionale. Atât SIE cât şi SRI pot deveni ţintele unor anchete parlamentare. Faptul că presa din opoziţie a primit informaţii interesante din surse obscure, iar existenţa unui agent acoperit în interiorul Jurnalului Naţional a fost confirmată de un oficial al SRI, arată clar că o eventuală anchetă parlamentară poate avea un efect politic major, fiind sprijinită din interiorul instituţiilor cercetate.

O ultimă direcţie de atac ar fi baronii locali ai PDL. Utilizând datele Oficiului European Anti-Fraudă care nu pot fi contestate în plan intern, echipa de la USL poate demara o serie de cercetări cu caracter penal îndreptat împotriva preşedinţilor de Consilii Judeţene şi patronilor firmelor „abonate” la contractele finanţate din fonduri europene. Dacă această metodă de atac va fi aplicată masiv, PDL ar putea avea serioase probleme la nivel local.

Cei care au sperat că o decizie CCR va calma spiritele, au sperat degeaba. Lupta politică se va acutiza, iar apogeul intensităţii va fi atins în perioada alegerilor parlamentare.

Motivul real pentru care „echipa portocalie” din cadrul CSM a cedat în faţa cererii guvernului pare a fi simplu şi banal: „portocaliii” au înţeles că există o pronunţată posibilitate a unei riposte în plenul parlamentului care s-ar putea să nu aibă cvorum pentru a lua act de decizia CCR şi a-l reînscăuna pe Traian Băsescu. Această victorie a USL demonstrează fără echivoc că unicul mod prin care cele două grupări politice din România pot obţine concesii reciproce nu este negocierea, ci şantajul reciproc. O asemenea situaţie nu poate fi catalogată drept normală, dar aceasta este realitatea incontestabilă a vieţii politice de la Bucureşti.

Să analizăm care sunt opţiunile USL în perioada imediat următoare. Cel mai probabil, vor exista câteva direcţii de atac. Înainte de a le analiza pe cele evidente, merită să cercetăm un aspect care le scapă multora dintre analiştii români. Linşajul mediatic la care este supusă Aspazia Cojocaru nu este un exemplu de comportament revanşard şi nu are vreo legătură cu o presupusă dorinţă de răzbunare, deşi este firesc ca asemenea sentimente să existe atât în rândul jurnaliştilor din opoziţie şi în rândul celor 7,4 milioane de alegători care s-au simţit profund nedreptăţiţi de decizia CCR. În realitate, operaţiunea de distrugere totala a imaginii publice şi a reputaţiei Aspaziei Cojocaru este o mişcare gândită la rece şi, probabil, este un punct-pivot într-o strategie de a priva tabăra adversă de principalul instrument de influenţă asupra oamenilor politici. Scopul pare a fi următorul: uitându-se seară de seară la televizor, fiecare securist care a ajuns în vreo funcţie importantă (şi sunt foarte mulţi) şi fiecare politician cu un „dosărel” ascuns în meandrele sistemului judiciar încep să conştientizeze un adevăr neplăcut: în România nu mai există monopolul asupra extracţiei de dosare şi exploatării scheletelor din dulapurile biografiilor individuale. Din această perspectivă, decizia „Antenelor” de a o targeta pe Aspazia Cojoracu devine foarte logică. Mesajul transmis de aceste atacuri mediatice, bine gândite şi foarte bine documentate, poate fi descifrat în următorul fel: cei care nu acţionează corespunzător din cauza fricii publicării unor dosare sau a unor aspecte biografice, trebuie să ia în calcul certitudinea că după „defectare” aceste dosare vor fi publicate şi exploatate la maxim de foştii aliaţi. Odată cu instalarea noului ministru al justiţiei şi înlocuirea unor persoane-cheie din sistemul judiciar, la distrugerea totală a imaginii publice se va adăuga şi riscul autosesizării organelor competente. Această schemă de acţiune nu a fost inventată de USL, fiind probabil copiată de la tabăra adversă care a folosit pe larg metoda „scurgerea – publicarea – autosesizarea” în perioada de glorie a presei portocalii. Moralitatea utilizării unor asemenea scheme este foarte discutabilă, dar se pare că în politica românească se aplică proverbul rusesc care spune că „trăind cu lupii, trebuie să te comporţi ca un lup”. Nu este exclus ca această analiză să fie incorectă, iar atacul mediatic asupra judecătoarei de la CCR să fie doar o expresie cât se poate de inocentă a frustrărilor acumulate în cadrul unui trust de media.

Judecând după declaraţiile unora dintre liderii USL, mai ales a celor proveniţi din partea PNL care şi-au asumat rolul colectiv de „USL-işti răi” în timp ce Ponta şi echipa încearcă să fie „USL-iştii buni”, sesiunea parlamentară din toamnă va fi „cu scântei”. Dacă se va reuşi păstrarea majorităţii parlamentare, USL ar putea recurge la modificarea legilor care vizează activitatea unor instituţii importante: DNA, Parchet şi CCR. Este probabil ca pe lista de priorităţi să fie incluse Legea Audiovizualului (echipa mediatică are nevoie de spaţiu de manevră) şi Legea Siguranţei Naţionale. Atât SIE cât şi SRI pot deveni ţintele unor anchete parlamentare. Faptul că presa din opoziţie a primit informaţii interesante din surse obscure, iar existenţa unui agent acoperit în interiorul Jurnalului Naţional a fost confirmată de un oficial al SRI, arată clar că o eventuală anchetă parlamentară poate avea un efect politic major, fiind sprijinită din interiorul instituţiilor cercetate.

O ultimă direcţie de atac ar fi baronii locali ai PDL. Utilizând datele Oficiului European Anti-Fraudă care nu pot fi contestate în plan intern, echipa de la USL poate demara o serie de cercetări cu caracter penal îndreptat împotriva preşedinţilor de Consilii Judeţene şi patronilor firmelor „abonate” la contractele finanţate din fonduri europene. Dacă această metodă de atac va fi aplicată masiv, PDL ar putea avea serioase probleme la nivel local.

Cei care au sperat că o decizie CCR va calma spiritele, au sperat degeaba. Lupta politică se va acutiza, iar apogeul intensităţii va fi atins în perioada alegerilor parlamentare.

  •  
    şi distribuie pe