27 august 2012, 10:19

Cauzele lipsei protestelor stradale în România

Cauzele lipsei protestelor stradale în România

În perioada post-referendum se poate observa un fenomen iraţional care vizează relaţia pe care politicienii din USL şi unii jurnalişti anti-Băsescu o au cu cei 7,4 milioane de alegători care au votat la referendum.

În mod normal, alegătorii sunt cei îndreptăţiţi să aibă frustrări în legătură cu prestaţia lamentabilă a echipei politice de la USL, începând cu numirea de către PSD a Aspaziei Cojocaru la CCR (chiar nimeni de la social-democraţi nu a ştiut despre aspectele biografice „incomode”?), continuând cu acceptarea cvorumului şi culminând cu prestaţia lui Ioan Rus la interne. Sunt milioane de oameni care îşi pun următoarea întrebare: de ce nimeni de la PSD sau PNL nu a sesizat înainte de vot că pe listele electorale permanente sunt câteva milioane de persoane a căror prezenţă acolo este contestabilă?

În ciuda acestor erori evidente şi jenante, se pare că există pretenţii faţă de electoratul român care nu doreşte să iasă în stradă pentru a protesta. S-a ajuns la situaţia în care cei care stau acasă sunt catalogaţi de unii formatori de opinie drept „viermi” care nu pot să-şi depăşească frica. De foarte multe ori, înainte şi după referendum, am auzit argumentul „ies ăştia în stradă”. „Ăştia” nu au ieşit, fapt care a dezamăgit profund un număr impresionant de lideri de opinie care şi-au pierdut încrederea în „poporul suveran”. În acest context merită analizate cauzele pentru care numărul de protestatari din Piaţa Universităţii a fost minuscul şi nu are şanse să crească considerabil. Principala cauză este legată de lipsa de implicare a USL, atât la nivel organizatoric cât şi la nivel individual. Din perspectiva potenţialilor protestatari situaţia are aspecte comice: principalii beneficiari politici ai unor proteste stradale nu doresc să facă nimic, aşteptând ca electoratul să facă totul fără nici un fel de ajutor. În aceste condiţii nu este surprinzător faptul că numărul celor dispuşi să muncească în stradă în beneficiul politic al lui Victor Ponta sau Crin Antonescu este infim.

O altă cauză constă în lipsa „validării sociale” a protestului. Din punct de vedere psihologic, un protest masiv poate avea loc numai şi numai atunci când există lideri de opinie care se alătură protestului. Dacă liderii politici ai USL se distanţează de protest, este normal ca protestul să nu aibă amploare. Distanţarea de protest este o poziţie perfect viabilă, dar este total incompatibilă cu suspine publice sau private despre „frica” sau „lenea” poporului. Se pare că USL are impresia că prezenţa lui Mircea Badea în Piaţa Universităţii este un catalizator suficient. Veste tristă: nu este.

Cauza finală ţine de organizare. Orice protest care depăşeşte nivelul unei adunări spontane şi efemere are nevoie de organizare corespunzătoare. Organizarea unei mişcări viabile include asigurarea hranei, apei potabile, ajutorului medical şi al unui sistem eficient de comunicare şi conducere în rândul protestatarilor. În cadrul „protestelor portocalii” din Ucraina, opoziţia organiza totul, începând cu un ceai cald pentru fiecare protestatar şi terminând cu unităţi medicale mobile, iar liderii opoziţiei erau alături de protestatari în fiecare zi, fiind expuşi la ger şi bastoane. Jurnaliştii români care visează la mişcări stradale se pare că nu înţeleg că un protest masiv nu are nici cea mai mică legătură cu imaginile romantice prezentate de CNN sau FOX. Orice protest masiv şi eficient este o expresie concretă a unui efort organizatoric consistent şi bine gândit. Nici măcar la nivel mediatic protestele nu au primit o acoperire corespunzătoare: nu există un simbol al protestului, nu există o denumire generală a mişcării de protest, nu există un imn, o mascotă, un însemn vestimentar prin care cei care susţin cauza anti-Băsescu să se recunoască pe stradă, etc.

Posibil, anumiţi politicieni şi jurnalişti cred că electoratul trebuie, ba chiar are obligaţia, să se organizeze singur, fără sprijin din partea vreunui partid, mai ales în condiţiile în care liderii politici se pot teme de critici în cazul susţinerii protestelor stradale. Autoorganizarea protestului este imposibilă, iar dacă ar fi posibilă, structura organizatorică creată în cadrul unor proteste de anvergură ar deveni instantaneu o forţă politică capabilă să coopteze susţinerea majorităţii covârşitoare a electoratului anti-Băsescu fără a mai fi nevoie de USL.

În concluzie: Traian Băsescu a câştigat „meciul” din Piaţa Universităţii prin neprezentarea USL, iar acuzaţiile unor lideri de opinie la adresa electoratului sunt de prost gust. Aşa cum am mai scris, principalele bătălii politice se vor da în parlament, iar protestele stradale va fi practic inexistente, ceea ce poate fi interpretat ca un factor pozitiv din perspectiva menţinerii stabilităţii în condiţiile unei conjuncturi politice extrem de volatile. Totodată, lipsa protestelor nu trebuie interpretată ca un semnal al lipsei tensiunilor sociale care nu vor dispărea, ci se vor acutiza pe măsura intensificării crizei economice.

  •  
    şi distribuie pe