17 februarie 2013, 12:11

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, simbol al schimbărilor globale

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, simbol al schimbărilor globale

Deputaţii din Adunarea Naţională a Franţei au aprobat după 10 zile de dezbatere proiectul de lege care legalizează în ţară căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi permite acestor familii să adopte copii. Potrivit unor experţi, această lege a provocat o adevărată scindare în societatea franceză.

Vă prezentăm opinia lui Vladimir Bruter, expert la Institutul Internaţional de Studii Umanitare şi Politice.

„În timpul campaniei electorale, francezii de stânga au declarat că vor adopta această lege. Ţara a votat pentru ei. De aceea nu se poate vorbi despre o respingere din partea societăţii franceze. Problema este alta. Societatea franceză este destul de tradiţională din multe puncte de vedere. În ea este puternic rolul Bisericii Catolice, care nu împărtăşeşte valorile liberale. Cei care o sprijină îşi exprimă dezacordul. Şi această parte este în minoritate, puterea adoptă legi în numele majorităţii. Nu există o criză legată de adoptarea legii privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex, ci o scindare. Ea a existat şi înainte, există şi acum şi va exista şi după. Dezbinările de acest gen sunt depăşite pe cale democratică”.

În esenţă, căsătoria pentru homosexuali este o problemă de principiu, o problemă a limitelor spaţiului personal al omului contemporan. O altă problemă este faptul că francezii de stânga (şi nu numai) atentează la sistemul de reproducere. Dacă în locul cuvintele „mamă” şi „tată” în legi vor apărea „părintele A” şi „părintele B”, dacă în locul cuvintele „soţ” şi „soţie” va trebui să se scrie „soţi”, lumea, construită de majoritate, va începe să se distrugă în favoarea minorităţii.

Natura umană nu poate fi schimbată. Potrivit unor psihiatri, copilului trebuie să i se explice că naşterea sa este rezultatul relaţiilor sexuale dintre doi oameni. Acest lucru este normal. Chiar şi copilul adoptat poate să se considere născut de părinţii adoptivi. Însă copilul nu poate nicidecum să se închipuie născut de doi bărbaţi sau de două femei. Da, există copii crescuţi de mamă şi o prietenă a ei sau de tată şi amici ai lui. Însă şi aceşti copii ştiu că s-au născut de pe urma unei relaţii între o femeie şi un bărbat.

Biserica nu-şi ascunde neliniştea în legătură cu transformarea căsătoriei. Potrivit tradiţionaliştilor, în căsătorie bărbatul şi femeia întruchipează proiectul lor comun, năzuinţa de a da naştere copiilor de a asigura legătura între generaţii. Procrearea şi schimbarea generaţiilor nu sunt posibile în familiile de acelaşi sex. Istoria şi antropologia demonstrează clar faptul că tocmai căsătoria este dreptul exclusiv al cuplului format dintre un bărbat şi o femeie şi nu se poate folosi pentru „normalizarea” homosexualismului, consideră adepţii valorilor tradiţionale.

Trebuie să recunoaştem să lumea se află în pragul unor schimbări globale. Forţa şi amploarea lor sunt atât de mari încât nu se poate să nu se reacţioneze la ele. Dar adesea nu se ştie cum trebuie să se reacţioneze. Putem doar să ghicim ce se va alege de societatea umană în urma acestor transformări.

  •  
    şi distribuie pe